30 martie 2018 — Evenimente

Lansare de carte „Amintiri despre Eminescu”, de Teodor V. Ștefanelli

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la evenimentul de lansare a cărții „Amintiri despre Eminescu”, marți, 3 aprilie 2018, ora 18.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), în Sala Perpessicius. Această carte, scrisă de colegul și prietenul marelui poet național al românilor, Teodor V. Ștefanelli, a apărut la Editura Cununi de Stele anul acesta.

Publicul cititor este încurajat să cunoască „împrejurările în care a trăit și mediul în care s-a mișcat și care l-a înconjurat pe timpul când Eminescu a început să-și formeze mintea și inima și să-și adune cunoștințele trebuitoare pentru o creștere aleasă”. Participă la eveniment editorul cărții, Carmen Mușat Coman, dar și admiratori ai generozității lui Eminescu, oameni simpli, doritori de adevăr.

Născuți, după unele izvoare, în acelasi an – 1849 – Ștefanelli vorbește despre colegul și prietenul lui cu duioșia unui frate mai mare. Dincolo de informatiile ample legate de școală (1860-1863 la Cernăuți și toamna lui 1869 – vara 1872 la Viena) – programă, modul de examinare, anexe cu foile matricole ale elevului Eminoviciu – Eminowicz la Cernăuti, profesori, date ce refac un traseu aproape neștiut al poetului, îl aflăm pe Eminescu – „bun de inimă” – cu buzunarele pline de covrigi, îndulcind astfel o pedeapsă dată lui Ștefanelli; îl vedem plimbându-se cu o carte de istorie sub braț, de care era nedespărțit și în care se aflau miturile și poveștile vechilor popoare; îl vedem ordonând cărțile în biblioteca lui Aron Pumnul, ferită de ochii profesorilor străini, singura biblioteca românească din Cernăuți – „întâia bibliotecă consultată de Eminescu” și, prin ochii lui Ștefanelli, scriind prima lui poezie, „La moartea lui Aron Pumnul”. În plin regim austro-ungar, la Viena, Eminescu își saluta colegii „Trăiască nația!”, iar aceștia îi răspundeau „Sus cu dânsa”. Tot Ștefanelli scrie despre glumele lui Eminescu, expresiile favorite, cântecele preferate, atmosfera din băcănia lui Tata Moritz sau în vizită la „îngerul cu părul blond” ce pare a-i fi fost sursă de inspirație lui Eminescu.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Vă așteptăm cu drag!

57 vizualizări

Galerie Foto