Glisează meniul stânga/dreapta
4 decembrie 2025 — Lansări de carte
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită miercuri, 10 decembrie a.c., la ora 17.00, la sediul din strada Nicolae Crețulescu nr. 8, în Sala „Perpessicius”, la lansarea volumului „Ceasornicarul”, semnat de scriitorul Zamfir Bălan, apărut la Editura EIKON.
Evenimentul îi va avea ca invitați pe Ana Dobre, Radu Voinescu, Ștefan Mitroi, Vasile Gribincea, Valentin Ajder. Moderator: Loreta Popa.
Zamfir Bălan a debutat în proză cu volumul „Călătoria” (Eikon), nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018, la categoria „Cartea de debut”. Este autorul unor importante ediții dedicate operei lui Panait Istrati, precum și al unor volume de critică și istorie literară, între care „Panait Istrati, tipologie narativă” și „Însemnări de istorie literară”. Volumul „Ceasornicarul” ni-l dezvăluie pe prozator în ipostaza surprinzătoare a constructorului de lumi, atent la mecanismele intime ale memoriei și ale sensibilității. Asemenea unui ceasornicar al timpului interior, Zamfir Bălan întoarce cu migală rotițele amintirilor, dând măsură unor adevăruri la care doar înțelepciunea – trecerea prin ani și prin literatură – ne poate conduce.
Criticul literar Livia Iacob notează: „Pășind pe o cale proustiană a memoriei, însă rafinat filtrată livrește, autorul oferă cititorilor un pact al devoțiunii: «Buchea cărții, buchea vieții, tot aia e». Între ficțiune și confesiune, între real și fantastic, între istorie și reverie, prozele sale construiesc un topos atemporal, uneori apropiat de realismul magic, alteori de rigoarea mărturisirii, în care lumea Dunării se dilată și se recompune poetic. (…) Citit în continuitatea literaturii române și universale, «Ceasornicarul» trimite la filonul lirico-epic al lui Ștefan Bănulescu și, în egală măsură, la rafinamentele prozelor sud-americane semnate de Mario Vargas Llosa sau Gabriel García Márquez. Este o carte a maturității, a memoriei și a trecerii, de așezat în «biblioteca creșterii și descreșterii noastre»”.
Vă așteptăm cu drag la întâlnirea cu autorul și cu universul său literar!