Glisează meniul stânga/dreapta
26 februarie 2026 — Lansări de carte
Muzeul Național al Literaturii Române găzduieşte miercuri, 18 martie 2026, ora 18.00, lansarea volumului „Eseu asupra misiunii de poet”, semnat Daniel Ernestina.
Evenimentul se va desfășura în Sala Perpessicius din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8.
Volumul s-a născut fără un plan prestabilit. Autorul nu și-a propus să formuleze o teorie, nici să ofere un manifest solemn, ci a pornit de la o nevoie stranie: aceea de a râde de sine și de tot ce a luat vreodată prea în serios – iubirea, suferința, inspirația, băutura, divinitatea și geniul. Și-a spus că, dacă tot trăim într-o lume în care fiecare este „influencer”, poate a venit momentul ca și Poetul să influențeze ceva: măcar un suspin, un zâmbet, o întrebare.
Așa a apărut „Eseu asupra misiunii de poet”. Nu ca o construcție teoretică rigidă, ci ca o beție de sensuri. O improvizație cosmică într-o lume prea sobră. O glumă metafizică spusă serios, până la lacrimi. Autorul încă mai crede, cu o naivitate asumată, că metafora este o formă de respirație.
Personajele cărții trăiesc undeva între vis și mahmureală: Poetul, domnișoara de la mansardă, savantul nebun, spiritul bătrân – toate sunt reflexii ale aceluiași om care, într-o seară, s-a privit prea adânc în oglindă și a descoperit că nu este singur. În spatele lui stă un cor de voci: ironice, tandre, furioase, divine și ridicole.
Scriind, Daniel Ernestina a avut uneori impresia că nu ține în mână un stilou, ci o antenă. Că nu inventează, ci recepționează. Că fiecare frază vine dintr-un alt plan al realității – un plan în care Dumnezeu și Diavolul beau împreună cafea și discută despre rimă.
Lansarea va reuni iubitori de literatură, poeți, critici și cititori interesați de o reflecție vie, ludică și profundă asupra condiției poetului în contemporaneitate.
Publicul este invitat să participe la această întâlnire dedicată poeziei și libertății spiritului.
Intrarea este liberă.