25 mai 2021 — Lansări de carte

Lansare de carte – „Exerciții de fericire”

Muzeul Național al Literaturii Române organizează miercuri, 2 iunie 2021, ora 17.00, în Grădina MNLR din  Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, evenimentul de lansare a cărții „Exerciții de fericire”, de Georgiana Spătaru,  Editura Cărțile Tango. Participă: Daniela Nane, actriță, Lizeta Oprea, jurnalistă, Alice Năstase Buciuta, editor. Moderator: Loreta Popa.

Georgiana Spătaru a urmat cursurile Facultății de Psihologie, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, fiind, de la vârsta de 15 ani, angrenată în activități care implicau „modelarea” oamenilor. La acea vârstă, a acceptat provocarea de a lucra în radio, în cadrul Radiodifuziunii Române, având o emisiune pentru adolescenți din postura de psiholog. La 20 de ani, și-a început activitatea antreprenorială, lucrând în domenii precum Publicitate, Resurse Umane, Consultanță ISO.

„Exerciții de fericire” este volumul de debut al Georgianei Spătaru, intitulat aidoma proiectului pe care îl coordonează de multă vreme. „Exerciții de fericire” cu Georgiana Spătaru este un dar pentru fiecare dintre cei care îi vor deschide copertele albe pe care stă așezată o mandală adunată din culorile și liniile bucuriei autentice.

„Exerciții de Fericire” este o carte cu vibrație înaltă, curată și nobilă, care cuprinde pagini înțelepte, pline de umor subtil, pe alocuri cu stropi de tristețe grațioasă. Georgiana Spătaru oferă șansa celor care îi vor citi cartea de a înțelege cu totul altfel fericirea, de a o desluși.