Glisează meniul stânga/dreapta
15 iulie 2019 — Concerte de muzică
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită sâmbătă, 27 iulie 2019, de la ora 20.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, la un concert al artistei bulgare Lilly Drumeva.
Lilly Drumeva O’Reilly este cântăreață și compozitoare, jurnalistă, organizatoare de evenimente. Este fondatoarea primei trupe de muzică country din Bulgaria – „Lilly of the West”, care are o activitate neîntreruptă de peste 20 de ani. Împreună cu această trupă, singură sau în alte formule, Lilly a lansat 10 albume în Bulgaria și nu numai, la care a contribuit atât compozițional (muzică & text), cât și interpretativ: voce, chitară, mandolină, vioară.
Lilly Drumeva s-a dovedit nu doar unul dintre principalii promotori ai muzicii bluegrass şi country pe teritoriul Bulgariei, ci și un îndrumător muzical pentru tinerele talente pasionate de aceste două stiluri de muzică.
Lilly Drumeva este membră a Country Music Association din Nashville – oraș american binecunoscut pentru tradiția sa în muzica country. „În muzica country îmi place faptul că versurile care spun povești se află în prim-plan. Totul e real. Nu e nevoie de efecte speciale, computere și așa mai departe. După ce am crescut ca muzician, m-am implicat treptat în organizare și mentorat. Am vrut ca această muzică să devină populară în Bulgaria. Am devenit membră a Asociației Mondiale de Muzică Country, pe care o reprezint în Europa de Est. Timp de mulți ani am participat la conferințe la Nashville și chiar am trăit în SUA, patru luni, cu o bursă Fulbright. Am scris și o carte în care dedic un loc important muzicii country”, mărturisea artista într-un interviu acordat revistei Cariere.
Cu „Lilly of the Westˮ a organizat numeroase turnee în Europa și America. Ani la rând a organizat Festivalul de muzică country la Sofia. În repertoriul ei figurează piese proprii sau culese de ea, în franceză, spaniolă, engleză, rusă, germană, finlandeză, sârbă, bulgară și română. Între 2000 și 2003 a locuit în Londra, unde a lucrat ca jurnalist de muzică în secțiunea bulgară a BBC. S-a întors apoi în Bulgaria și a devenit acționar la un radio privat. Șase ani mai târziu a început să facă televiziune, a avut o emisiune de muzică country pe unul dintre canalele private bulgare. După ce postul TV la care lucra a fost vândut, s-a mutat la Radioul național bulgar, unde lucrează și astăzi ca editor de muzică și realizator de emisiuni.
Intrarea este liberă, în ordinea sosirii, în limita locurilor disponibile!
Vă așteptăm cu drag la concert!