9 februarie 2024 — Seri de poezie și muzică

„Limba română… cu dragoste!”

Muzeul Național al Literaturii Române și Fundația Romania Business School vă invită marți, 27 februarie 2024, de la ora 16.00, Str. Nicolae Crețulescu 8, la un recital de muzică și poezie moderat de poeta Evelyne Croitoru, „Limba română… cu dragoste!”

Rostire poetică – Anca Roxana Constantin.
Recital muzical – Ion Marinescu Tzurlă.
Flaut – Nicu Șandru.

Anca Roxana Constantin, jurnalist, actriță și manager cultural, este în prezent președintă a Asociației Culturale Flower Power din București. Din 2014 este coordonatoarea Biroului Marketing și Relații Publice al Teatrului Național București. A lucrat și în publicitate și s-a specializat în Marketing și PR. În fiecare an a avut proiecte noi: educație prin arte, scriere creativă, spectacole, tabere de teatru, cursuri.

Ion Marinescu – Tzurlă s-a născut la Horezu, în Vâlcea. De profesie inginer, actor, jurnalist, cu studii superioare definitivate în toate cele trei domenii. În lumea radioului, a pornit în 1998 cu emisiunea „Peronul Amiezii” la Radio Horezu. Acum spune „Bună dimineața, România!” la Radio România Actualităţi. În 2021, a primit Distincția Credință și Loialitate din partea UZPR (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România). Festivalul de Folk „Trivale Fest” din 2022 i-a oferit Premiul de Excelență pentru o viață dedicată poeziei și muzicii.

Nicu Șandru practică muzica din 1981, primul instrument fiind chitara, cu prof. Elise Stan. A absolvit Universitatea de Muzică din București. Din 1995 este profesor de flaut. A făcut parte din formațiile Zenit, Centura de siguranță, apoi din Celest și Alfabet.

Evelyne Maria Croitoru, poetă şi eseistă, membră a Filialei Bucureşti Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, s-a născut la Braşov. Primele manifestări literare apar în perioada liceului când, sub îndrumarea scriitorului George Bălăiţă, are primele succese literare la nivel naţional şi devine membru activ al cenaclului „George Bacovia” din Bacău. Licenţiată în Ştiinţele Comunicării şi Relaţii Publice, cu un masterat în Comunicare şi Relaţii Publice, a condus departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice al Metrorex zece ani, timp în care şi-a pus amprenta culturală prin evenimentele unice realizate („Festivalul de Muzică Clasică la Metrou”, patru ediţii, între anii 2012-2016; „Lecturi Urbane” – zece mii de cărţi oferite în metrou în perioada 2009-2014, ş.a.). Susţine prezentări, participă la conferinţe, mese rotunde. Din 2012 a fondat şi editează Platforma de Comunicare Publică „Atitudini Contemporane”, prin care promovează evenimente culturale, scriitori, artişti. Membru activ în mai multe cenacluri şi colaborează cu mai multe reviste literare.

Intrare liberă.