24 septembrie 2020 — Evenimente

Litera Mov | Ioan Groșan și Doina Ruști

Orice întâlnire de la „Litera Mov” începe cu o poveste din secolul al XVIII-lea, mai precis, din 1794. De data aceasta, este vorba despre un adulter, o poveste scandaloasă iscată în familia unuia dintre paznicii de palat ai domniței Zoe Moruzi. Soția acestuia își înșală soțul cu un stegar, personaj care ajunge să fie crunt pedepsit. Cum se poate reda ficțional o scenă erotică în literatură? Cum construiesc creatorii de ficțiune, care ar fi prima scenă pe care ar alege-o pentru a începe povestea? Aflați care este opțiunea celor doi scriitori în dialog – Doina Ruști și Ioan Groșan – și cum diferă de la un autor la altul descripțiile erotice, de la propriile povestiri și romane la Henry Miller, Gustave Flaubert și până la marea literatură rusă.