Glisează meniul stânga/dreapta
26 aprilie 2021 — Dezbateri culturale
Invitata de astăzi a „mini-Cafenelei critice” on-line este Florica Prevenda, unul dintre cei mai inovatori artiști români din sfera picturii contemporane, cu lucrări de pictură și o carieră recunoscute pe plan internațional. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
„Anul trecut în martie, când am intrat în lockdown, ceea ce m-a alarmat a fost ideea că economia noastră și cea mondială vor cădea. Lumea a stat acasă. Nimeni nu a mai lucrat. Mă temeam că se vor opri domenii de activitate și mulți oameni își vor pierde serviciul. În istorie au mai existat molime și pandemii, știm, și au trecut după niște ani, dar acum există instrumente medicale elevate care vor rezolva problema mai curând decât se întâmpla în vremea respectivă. Sper să nu rămânem închiși și să ne exprimăm numai on-line!”, spune Florica Prevenda.
Artista lucrează mult în această perioadă. „M-am întors puțin în timp, în perioada copilăriei, în locurile natale, așa cum le-am perceput la vremea respectivă, nu cum sunt acum, total schimbate. Revăzând anumite zone îmi amintesc ceea ce am simțit eu când eram copil, când credeam că suntem centrul universului și că totul se învârte în jurul nostru. În ciuda istoriei, care uneori este eronată, am început să iubim acele locuri și să ne atașăm de ele. Am nostalgia lor adesea (…) Voi avea, în iunie, o expoziție retrospectivă a celor 20 de ani reprezentați în albumul apărut la Editura Institutului Cultural Român, care cuprinde lucrări realizate în intervalul 1999-2019, la Colonia Pictorilor de la Baia Mare. Cu temeri, evident, ca nu cumva să fie închis orașul. Cel mai important lucru este să creezi. Lucrările își vor găsi locul. Pentru un artist plastic nu este chiar atât de tragic precum un artist care are concerte sau spectacole. Noi suntem obișnuiți să lucrăm singuri. Suntem avantajați. Evenimentele culturale au avut mult de suferit. Personal, deși recunosc importanța mediului online, prefer binefacerile contactului direct cu evenimentele culturale”, mărturisește Florica Prevenda.
Cafeneaua critică este inițiată și realizată de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București.
Urmăriți mini-Cafeneaua critică aici: