1 martie 2021 — Evenimente

mini-Cafeneaua critică on-line 

mini-Cafeneaua critică on-line:
Marta Petreu – luni 1 martie 2021
Mircea Florian – joi 4 martie 2021
pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de facebook a Muzeului

Invitata episodului 9, luni 1 martie 2021, este poeta și eseista Marta Petreu, de asemenea prozatoare, profesoară de filozofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj și redactoriță-șefă a revistei Apostrof.

Invitatul episodului 10 al mini-Cafenelei critice on-line, joi 4 martie 2021, este Mircea Florian, muzician, artist multimedia, profesor asociat al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică și al Universității Politehnice, ambele din București.

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Desfășurată din primăvara lui 2018 la Muzeul Național al Literaturii Române – MNLR, Cafeneaua critică, longevivul proiect de dezbateri culturale inițiat în 1994 de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, și-a suspendat edițiile săptămînale în martie 2020 din cauza pandemiei generate de coronavirusul SARS-COV-2. Încă în plină criză sanitară mondială, deci în imposibilitate de a-și relua întîlnirile cu invitați speciali și cu public, Cafeneaua critică a revenit totuși pe 1 februarie 2021 sub forma unor mini-Cafenele critice on-line pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de facebook a Muzeului. În locul obișnuitelor dezbateri ample pe subiecte de actualitate culturală, mini-Cafenelele critice oferă dialoguri cu personalități literare, artistice, intelectuale despre chiar viața din timpul pandemiei.