27 septembrie 2021 — Dezbateri culturale

„mini-Cafeneaua critică” on-line #68 | Viorel Marineasa, Daniel Vighi și Ion Bogdan Lefter

Invitați astăzi la „mini-Cafeneaua critică” de pandemie sunt Viorel Marineasa, prozator, eseist, publicist, editor, cofondatorul Editurii Marineasa din Timișoara, și Daniel Vighi, eseist, publicist, parte din pleiada de prozatori postmoderni ai generației optzeciste. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

„Începutul pandemiei a fost absolut halucinant. Cu starea de urgență, cu  străzile goale. La început nu era voie deloc să ieși. Mă uitam pe geam și nu era nimeni, zi, noapte. Am ieșit totuși seara cu câinele, am ieșit pe stradă cu o anumită spaimă, să nu mă vadă cineva. Ce experiență! Am simțit dintr-o dată cum începe să se curețe aerul. Nu erau mașini. A fost un alt șoc, o viață cu totul altfel. Începutul mi s-a părut straniu. Nu ascund că mi-a plăcut. Acum începe să capete o dimensiune de coșmar. Nu știu cât va mai rezista lumea. N-am crezut că va dura atât de mult. Ne-am adaptat treptat”, afirmă Daniel Vighi.

„Dacă am fi citit într-un roman science-fiction sau am fi văzut un film cu tematica respectivă am fi zis ca e prea, prea, dar iată, se poate poate și mai și… La începutul pandemiei, în orice moment te așteptai să te oprească, să-ți ceară documentele. Percepția aceasta de care vorbește Daniel îmi amintește de filmul «Ultimul țărm», de Stanley Kramer. Amintește de apocalipsă, distopie”, spune Viorel Marineasa. „Mă gândesc cu groază la iarna care va veni. Pentru că va fi, pe de o parte, o presiune extraordinară asupra bugetului (să speram ca avem gaze în rezerva națională), pe de alta pentru că și climatul politic este sumbru, întunecat. Contextul internațional, care probabil totdeauna a fost agitat, datorită faptului că trăim într-un sat universal, îmi dă senzația că lucrurile stau să crape ba, într-o parte, ba în alta, mie îmi provoacă neliniște și nu sunt optimist”.

„Am sentimentul unui asediu neliniștitor asupra valorilor în care am crezut, democrația care ne-a fost atât de dragă. Valori de care nu trebuie să se atingă nimeni”, este de părere Daniel Vighi.

„Cafeneaua critică” este inițiată și realizată de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București.

Urmăriți mini-Cafeneaua critică aici: