31 august 2023 — Evenimente

MNLR a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, Categoria A – „Literatura”

Cu prilejul Zilei Limbii Române, Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, Categoria A – „Literatura”, Muzeului Național al Literaturii Române din București, în semn de apreciere pentru profesionalismul şi dăruirea generaţiilor de specialişti care, prin organizarea de programe şi manifestări cultural-educative şi ştiinţifice, au contribuit la promovarea valorilor limbii şi literaturii române în rândul publicului larg.

Muzeul Național al Literaturii Române își dorește să se impună în peisajul muzeal românesc ca punct de reper în ceea ce privește aspirațiile sale sociale și culturale prin modalitatea în care reușește să le pună în practică. Aceasta răspunde provocării de a crea un muzeu literar viu, pornind într-o călătorie impresionantă în jurul conceptului de literatură ca un continuum, care parcurge spații și timpuri și care are în vedere sublinierea importanței ideii de fluiditate și ciclicitate între acestea. Literatura reprezintă un catalizator al culturilor din toate timpurile, iar readucerea sa în prim-plan în contemporaneitate, oferă fiecărui vizitator în parte, fiecărui om, o înțelegere mai clară a ceea ce spiritul vremurilor reprezintă de fapt pentru umanitate, atât din perspectiva trecutului, cât și din perspectiva prezentului. Chiar dacă suntem datori înaintașilor, marilor oameni de cultură care au creat și consolidat instituția, păstrăm muzeul în pas cu prezentul și ne îndreptăm atenția spre viitor, scopul final fiind de a ne adresa nevoilor celor mai recente pe care omul, individul, indiferent de natura sa, indiferent de ce îl distinge mai mult, de propria sa identitate, le are în societatea contemporană în care trăiește.