Mozaic scriitoricesc în po-stări sufletești #8

A venit primăvara! Uraaaa! A venit 1 MARTIE!!! Este ziua mărțișoarelor, dar și ziua MĂRȚIȘORULUI – casa lui Tudor Arghezi.

Cu această ocazie, vă invităm să vă plimbați virtual prin minunata livadă a Mărțișorului și să ascultați o povestioară de-a lui Tudor Arghezi despre cum era percepută această sărbătoare acum 90 de ani, în 1931. Sperăm să vă facem poftă și să programați cât mai curând o vizită la noi!

Începând cu 1 martie, casele memoriale ale scriitorilor trec la programul de vară: de marți până duminică, între orele 10.00 – 18.00. Vă așteptăm cu drag!

„În călindarul darurilor anuale, mărțișorul nu seamănă cu nimic altceva și el nu trebuie să lipsească, toată luna începutului de primăvară, de la niciun grumaz de fetiță, de domnișoară, de femeie, de cucoană. Foarte adevărat că acest bob rotund, care joacă în scoica decoltajului, stă frumos pe locul lui, ca o pată neagră pe botul unei pisici bălțate.

Mărțișoarele vin cam după ghiocei și dacă n-ar fi prezintate pe bețele lungi (ale gureșilor vânzători, de pe trotuarele Lipscanilor) pe care firele mărțișoarelor sunt încolăcite, ca niște șerpi pestriți, în miniatură chineză, s-ar putea crede că boabele lui au fost culese peste noapte, ca niște melci închiși, din iarba de subt zăpadă, de la Băneasa.

Într-o duminică, de la logodnici, de la soți, de la părinți, toată partea femeiască a primit, cel puțin la încheietura mâinii ciucurele scămos al unui mărțișor. Gravi, posaci sau veseli, bărbații au alergat o săptămână întreagă după neânsemnatul amănunt și, lăsându-și treburile baltă, au căutat în vitrine, prin sertare și pe bețele țiganilor, bucățile de metal originale. (…) Îndrăgostiții săraci nu s-au lăsat bătuți de concurenții lor cu dare de mână și vânzând, care un pardesiu, care un dicționar, le-au transformat într-unul din acele brelocuri strămutate prin mii de tertipuri și de munci variate, din minele de diamant, până dinaintea luminii ochilor unei fete cu scârlionțul pe sprânceană…(…)

Soarele a participat, cum îi stă bine, cu darurile lui de mâzgă de aur la sărbătoarea mărțișorului. Amestecat de aproape cu mișcarea capitalei, el a făcut să scânteieze în toate genele, albastre, negre, cafenii și verzi mărțișorul și a pus, pe tot ce de obicei nu strălucește, scântei de galantar și beteală. Cu vopseaua lui miraculoasă, el a spoit casele de sus până jos și drumul și pietrele și asfaltul pentru ca toată lumea să calce pe stofa lui scumpă, de catifea și borangic.”

Fragmentul îi aparține lui Tudor Arghezi, face parte din articolul numit „Mărțișorul”, apare în „Adevărul literar și artistic” din 22 martie 1931 și este cules din volumul ”Arghezi – Opere, VII. Publicistică”, Academia Română, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, 2005.

Material realizat de Dorothea și Andrei Nicolescu.