10 octombrie 2019 — Recomandări

Muzeul Național al Literaturii Române premiat la „Salonul Național de Restaurare” din Craiova

Leonard Fulău şi Marioara Cînea, expert-restauratori  în cadrul Laboratorului de Restaurare și Conservare al Muzeului Naţional al Literaturii Române, au fost distinşi cu Premiul de excelență – Restaurare carte veche-document, la Salonul Național de Restaurare (Ediția  a XV-a), pentru lucrarea Cazania lui Varlaam sau „Carte românească de învăţătură la dumenecele preste an şi la praznicele împărăteşti şi la svănţi mari“, tipărită la Iaşi în anul 1643, în Tipografia Domnească a Bisericii „Trei Ierarhi“.

Cazania lui Varlaam este cea mai importantă lucrare a mitropolitului Varlaam al Moldovei. Cartea este tipărită în limba română cu alfabet chirilic, conţinând 506 file, ilustrate cu gravuri de factură religioasă, dar şi cu frontispicii bogat decorate, viniete, iniţiale ornamentale, podoabe de final. Volumul a fost afectat de un incendiu, în urma căruia toate cele trei tranșe au fost carbonizate, necesitând operațiuni complexe de restaurare.

Pe lângă această carte, muzeul a mai expus în cadrul salonului Regulamentul Organic (expert-restauratori Consuela Cioboteanu și Leonard Fulău), precum și un Penticostar (expert-restauratori Oana Păcurariu și Gabriela Rotaru).

La Salonul Național de Restaurare au participat cu obiecte restaurate 32 de muzee, firme de restaurare și universități.

În perioada 07-12 octombrie 2019, Muzeul Olteniei Craiova şi Consiliul Județean Dolj au organizat „MATCONS 2019″ (Ediția a VII-a) şi „Salonul Național de Restaurare” (Ediția  a XV-a).

Galerie Foto