Glisează meniul stânga/dreapta
1 februarie 2018 — Evocări
Pe 1 februarie 1838 s-a născut la Fălticeni unul dintre bunii prozatori junimiști de plan secund, Nicu/Nicolae Gane (mort pe 16 aprilie 1916, la Iași). Unul dintre unchii săi a fost socrul lui Costache Negruzzi. Magistrat de profesie, cu carieră sub Al. I. Cuza și Carol I, devine prefect de Iași în 1870, iar între 1872 și 1911 a fost de cinci ori primar al Iașiului, calitate în care a intrudus iluminatul cu gaz și a pavat drumurile. Deși junimist ieșean de cursă lungă (din 1906 apropiat de Viața Românească), trece la liberali în 1883, devenind deputat, președinte al Senatului etc. Academician (cu un discurs de recepție – publicat în broșură în 1909 – despre B. P. Hasdeu), președinte al secției literare, ajunge spre sfârșitul vieții chiar vicepreședinte al înaltului for. A compus, ca „imitațiune după Dickens”, suportul libretului în versuri Hatmanul Baltag, prelucrat de I.L. Caragiale și Iacob Negruzzi. Poeziile sale, în nota banal-corectă a rețetelor clasico-romantice, sunt neglijabile, ca și nuvelele sentimentale, naiv melodramatice (Privighetoarea Socolei ș.a.). Mai închegate sunt nuvelele istorice (Domnița Ruxandra), sau cele care amestecă, aventuros, legenda, basmul și narațiunea romantică. Fluierul lui Ștefan, Piatra lui Osman, Stejarul din Borzești, dar mai ales Comoara de pe Rarău (cea mai cunoscută producție a sa) justifică menționarea de către Titu Maiorescu în pomelnicele „direcției noi” junimiste. Agreabile sunt și narațiunile sale cu haiduci, în linia care vine dinspre N. D. Popescu și Bucura Dumbravă spre Sadoveanu și Panait Istrati (Aliuță. Șanta, 1916). Adevărata valoare a prozei acestui moldovean conservator trebuie căutată mai ales în povestirile „patriarhale” sau evocatoare, paseiste cu stil, ceremonioase și cu o oralitate sfătos-mucalită (linia Ion Creangă-Păstorel Teodoreanu); precursoare ale sămănătorismului, ele sunt comparabile cu Bătrânii lui Gârleanu și cu unele proze scurte ale primului Sadoveanu. Nuvelele boierești idilice (între care Astronomul și doftorul, Ciubuicul logofătului Manole Buhuș, În vacanțe), sătesc-folclorice (Petrea Dascălul, Dac-a vrea Dumnezeu, Jalbă la Dumnezeu), ca și unele satire (Două zile la Slănic, Agatocle Leuștean) sau povestiri cu subiecte vânătorești (Vânătoarea, Boală cu leac, Cânele călcat pe coadă) aparțin unui povestitor de vocație, tacticos și bonom. A cochetat și cu fantasticul, de la cel romantic-senzaționalist (în Comoara de pe Rarău) la variante mai mature (Cânele Balan, Andrei Florea Curcanul). Bune narațiuni se regăsesc în două volume de Novele (1880), dar destule piese notabile pot fi regăsite și în compozitele Pagini răzlețe (1901), Pacate mărturisite (1904), Spice (1909) sau Petrea Dascalul (1916), printre discursuri, amintiri și însemnări de călătorie – nu rele – din munții Moldovei și ai Elveției. Dintre nuvelele târzii, remarcabilă e nuvela Două nebunii, unde e folosită, cu naturalețe, tehnica povestiri în ramă, ca și elegiac-meditativa Mângâiere. A fost și un memorialist înzestrat, în volumul Zile trăite (1903) și paginile reunite postum în Amintiri (1848-1891). Pentru nuvela și povestirea din epoca Junimii pre-sămănătoriste, dintre, să zicem, Slavici și Sadoveanu, Nicolae Gane a reprezentat o verigă onorabilă.
Text de Paul Cernat.