Glisează meniul stânga/dreapta
6 septembrie 2019 — Educație muzeală
Programul Orașul cântă lansat de Cantus Mundi, program la care Muzeul Național al Literaturii Române este partener, oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente muzicale neconvenționale, care vor avea loc în parcuri, muzee, centre comerciale și clădiri de birouri din toate colțurile Bucureștiului. Sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 20.00, vă așteptăm, în Grădina MNLR (str. Nicolae Creșulescu 8), la recitalurile de pian ale elevilor Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”, București. Vor fi alături de noi și copiii de la Corul „Allegretto”, tot din București.
Accesul publicului la evenimentele desfășurate în cadrul programului Orașul cântă este liber.
Program și artiști 7 – 8 septembrie 2019
Sâmbătă, 7 septembrie 2019
11:00 – 12:30 – Muzeul Național al Țăranului Român
Corul „Happy Kids”, Buzău
Corul „Voci cristaline”, Râmnicul Sărat, Buzău
„Fanfara de copii din Ciocănești”, Călărași
12:00 – 13:00 – Mega Mall
Mini-recital de flaut, solistă – Gabriela Peticilă
Corul „Allegretto”, București
12:30 – 13:30 – Mall Promenada
Street Music – recital pian
Corul „Happy Kids”, Buzău
Corul „Voci cristaline”, Râmnicul Sărat, Buzău
13:00 – 14:00 – Mall AFI Cotroceni
Mini-recital vioară și pian – Marta Băceasnu și Gabriel Stănescu
Corul „Contrapunct”, București
Corul „Lia Ciocârlia”, București
13:30 – 14:30 – Sun Plaza
Street Music – recital pian
Corul „Românașul”, București
Corul „Harmonie”, Piatra Neamț
17:00 – 19:00 – Muzeul Național al Satului
Corul mixt „Trison”, Brăila
Concert al Orchestrelor reunite ale Școlilor Gimnaziale de arte nr. 3 și „Iosif Sava”, București
17:00 – 18:30 – Parcul Circului de Stat
Corul „Românașul”, București
Corul „Contrapunct”, București
17:00 – 18:30 – Parcul Tineretului
„Fanfara de copii din Ciocănești”, Călărași
Corul „Harmonie”, Piatra Neamț
Street music
17:00 – 18:30 – Parcul Drumul Taberei (Moghioroș)
Mini-recital vioară și pian – Marta Băceasnu și Gabriel Stănescu
Corul „Lia Ciocârlia”, București
18:30 – 20:00 – Muzeul Național „George Enescu”
Recitaluri pian și vioară – elevii Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”, București
20:00 – 21:30 – Muzeul Național al Literaturii Române (Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, sector 1)
Recitaluri pian – elevii Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”, București
Corul „Allegretto”, București
· Duminică, 8 septembrie 2019
12:00 – 13:00 – Mega Mall
Mini-recital de flaut, solistă – Gabriela Peticilă
Corul „Românașul”, București
Corul „Harmonie”, Piatra Neamț
12:30 – 13:30 – Mall Promenada
Mini-recital de flaut, solistă – Gabriela Peticilă
Corul „Contrapunct”, București
Corul „Lia Ciocârlia”, București
13:00 – 14:00 – Mall AFI Cotroceni
Mini-recital de flaut, solistă – Gabriela Peticilă
Corul „Voci cristaline”, Râmnicul Sărat, Buzău
Corul „Happy Kids”, Buzău
13:30 – 14:30 – Sun Plaza
Light Quartet
Corul „Vocea Copilăriei”, București
Corul „Allegretto”, București
17:00 – 19:00 – Muzeul Național al Satului
Corul „Contrapunct”, București
Concert al Orchestrei „Mezzo Forte Soul Music”, Otopeni, Ilfov
17:00 – 18:30 – Parcul Circului de Stat
Corul mixt „Trison”, Brăila
Corul „Happy Kids”, București
Street music
17:00 – 18:30 – Parcul Tineretului
Concert al Orchestrelor reunite ale Școlilor Gimnaziale de arte nr. 3 și „Iosif Sava”, București
Corul „Voci cristaline”, Râmnicul Sărat, Buzău
Light Quartet
17:00 – 18:30 – Parcul Drumul Taberei (Moghioroș)
„Fanfara de copii din Ciocănești”, Călărași
Corul „Allegra”, București
Mini-recital vioară și pian – Marta Băceasnu și Gabriel Stănescu
Orașul cântă este un proiect dezvoltat de Programul Național Cantus Mundi prin Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, ca program asociat Festivalului Internațional George Enescu 2019. Orașul Cântă este desfășurat de Cantus Mundi București, cu sprijinul Primăriei Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive.
Parteneri: CBRE România, Muzeul Național „George Enescu”, Muzeul Național al Țăranului Român, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Galeria Galateca, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Promenada, Mega Mall, Sun Plaza, AFI Cotroceni.
Parteneri media: AgențiadeCarte.ro, Agerpres, Bookhub, Cațavencii, Ceașca de cultură, feeder.ro, 4arte.ro, Itsy Bitsy FM, Metropotam, platforma Calendarevenimente.ro, Radio București FM, Raftul cu idei, SENSOTV.RO, Societatea Muzicală, Zile și Nopți București.
Despre Festivalul Internațional George Enescu
Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă dintre cele mai bine cotate orchestre din lume. Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Mare a Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.
Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/
Despre Cantus Mundi
Programul Cantus Mundi București (instituit prin Hotărârea nr. 285/ 17.05.2018 a Consiliului General al Municipiului București) se desfășoară pentru dezvoltarea mișcării corale din Capitală, astfel încât, în perioada următoare, 300 de noi coruri să reunească peste 9.000 de copii și tineri bucureșteni, motivați să fie parte a unei mișcări culturale prestigioase și incluzive. Cantus Mundi București este implementat în cadrul Programului Național Cantus Mundi și se desfășoară în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive.
Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat în 2011 de reputatul dirijor Ion Marin și derulat alături de membri ai Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 8 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.300 de coruri. Peste 45.700 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.
Despre CBRE România
CBRE Group, Inc. (NYSE: CBRE), Fortune 500 și S&P 500 cu sediul central în Los Angeles este cea mai mare companie de servicii comerciale și investiții în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2018. Compania are peste 90.000 de angajați (fără a include afiliații), răspunde nevoilor dezvoltatorilor imobiliari și deservește proprietari și chiriași prin intermediul celor peste 480 de birouri (excluzând filialele) din întreaga lume. În România, CBRE este lider al segmentului de comercial real estate și oferă o gamă extinsă de servicii integrate, inclusiv administrare și coordonare de tranzacții și management de proiecte, servicii de Design and Build, managementul proprietății, administrarea investițiilor, evaluare, închiriere de proprietăți, consultanță strategică, vânzări de proprietăți, servicii ipotecare și servicii de dezvoltare. Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați www.cbre.ro.
Parteneri media:
Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Cultura, Contemporanul, AgenţiadeCarte.ro, publicația on-line IQool, AGERPRES, Trinitas