28 iunie 2023 — Evenimente

PETRECEREA CITITORILOR, un eveniment inedit al ICR

Miercuri, 5 iulie 2023, începând cu ora 18.00, Institutul Cultural Român (ICR), prin Centrul Național al Cărții (CENNAC), organizează în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR, strada Nicolae Crețulescu nr. 8) PETRECEREA CITITORILOR, un eveniment dedicat celor care iubesc cărțile românești și pe autorii lor.

Evenimentul este prilejuit de lansarea unei ample campanii de promovare a cărților românești. Apelând la vocea cititorilor, campania invită publicul să se alăture Institutului Cultural Român în proiectele legate de promovarea cărților românești în afara granițelor țării, stimulând receptarea acestora în celelalte culturi ale lumii. Toate detaliile legate de acest proiect, derulat în parteneriat cu televiziunea națională, Radio România Cultural și Masteratul pentru Traducerea Textului Literar din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, vor fi anunțate în premieră la evenimentul din data de 5 iulie de către Liviu Jicman, președintele ICR, și Oana Boca Stănescu, directoarea Centrul Național al Cărții.

„Unul dintre primele evenimente organizate de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții la începutul acestui an a fost RETROSPECTIVA ANULUI EDITORIAL ROMÂNESC, un proiect dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume, excelenți ambasadori ai cărților românești pe întreg mapamondul. În debutul celei de-a doua jumătăți a anului, am ales să onorăm puterea cititorilor români de a susține cărțile românești în afara granițelor țării, printr-un proiect special despre care vom povesti în cadrul celui mai prietenos eveniment cu putință: PETRECEREA CITITORILOR. Îi așteptăm cu drag alături de noi în seara zilei de 5 iulie pe toți cei care cred în puterea cărților românești de a cuceri agenți literari străini, editori și, mai ales, noi cititori în noi spații lingvistice”, a declarat Oana Boca Stănescu, directoarea Centrului Național al Cărții.

În cadrul evenimentului desfășurat în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române, participanții vor avea ocazia de a asculta și citi fragmente din literatura română, de a asculta melodii prezente în cărți românești și de a discuta despre literatura română contemporană. Evenimentul se va încheia cu un cocktail, susținut de Valvis și Delicatese Florescu.

Cititorii sunt invitați să devină, împreună cu ICR, co-creatori ai evenimentului din data de 5 iulie, având ocazia de a le sugera organizatorilor melodii amintite în cărțile românești și, mai ales, de a propune spre lectură un fragment de care se simt legați afectiv dintr-o carte românească contemporană. Fragmentele, transcrise de participanți de mână, vor fi citite la eveniment în cadrul unui maraton de lectură. Totodată, aceste fragmente vor constitui punctul de pornire al unui alt eveniment, organizat de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții de Ziua Limbii Române (31 august 2023).

Momentul muzical din cadrul evenimentului va fi curatoriat de poetul Florin Dumitrescu, cunoscut textier pentru Sarmalele Reci și Timpuri Noi, doctor în socio-antropologie.

Credit foto: Dan Marinescu

Filmare și montaj: Alex Ursu

 

Galerie Foto