Glisează meniul stânga/dreapta
9 iulie 2023 — Evenimente
Invitat la „Poezie și creație” este muzicianul și producătorul AG Weinberger. În 2015 a fost desemnat cel mai bun artist de blues și a primit și premiul pentru cel mai bun album de blues, pentru albumul său „Mighty Business”. A fost nominalizat la șapte categorii în cadrul Premiilor Grammy, ediția 2007, pentru albumul „Nashville Calling” și este considerat una dintre cele mai definitorii figuri ale comunității de blues din România. În 2011, Președinția României i-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler. AG Weinberger a compus muzică pentru nenumărate spectacole de teatru, fiind în prezent și vicepreședinte al Institutului Cultural Român din București.
Născut la Oradea, Attila Iuliu Weinberger a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București. Are o activitate de peste trei decenii în domeniul artistic, muzical și managerial cultural în Romania şi S.U.A. Are o experiență profesională remarcabilă în consultanță artistică, consultanță de music business, organizarea de concerte, spectacole, turnee artistice, producția de emisiuni tv/radio, producțiile discografice și școală de chitară. În 1996, a ajuns pentru prima oară în SUA, la Memphis, Tennessee. Apoi, în 1997, AG Weinberger a cântat în Piaţa Universităţii, cu ocazia vizitei preşedintelui SUA, Bill Clinton. Anul următor îl găseşte din nou în Memphis, la Festivalul BLUESTOCK, fiind singurul artist nonamerican acceptat să participe la celebra manifestare. În mai 2000, pleacă pentru o vreme în Statele Unite. Timp de patru ani a demonstrat că poate reuși în domeniul muzical în America. La început, a cântat în cluburile din Chicago, după care s-a mutat în New York, unde a concertat în cluburi. Din anul 1998, este președinte fondator al Fundației BlueSylvania, iar din anul 2017 este artist instrumentist și membru al Teatrului Evreiesc de Stat.
„Mario Vargas Llosa a spus într-o carte, în anii 90, că secolul XXI ar fi unul al spectacolului. Așa s-a întâmplat. Lumea nu mai are răbdare. Eu cred că tehnologia a depășit emoțional omul, l-a captivat și îl dirijează. Răbdarea… Lumea e pripită, nu-și mai lasă timp cognitiv. Mai în glumă, mai în serios organul cu care auzim, urechea, este un organ leneș, pentru că impulsul sonor ajunge și trece prin multe mici elemente din organul numit ureche până ajunge să fie procesabil. Ochiul este mult mai rapid. De aceea le spun elevilor care vin la mine: «Nu cântați repede! Nu mai înțelege nimeni nimic. Nu e sport. Lasă sunetul să intre, să proceseze, cognitivul să se bucure de asta!» Lumea nu mai are răbdare, din păcate, și poate facem parte din ultima generație care se mai numește homo sapiens. După noi vine homo tehnicus, bionicus, cosmicus. Cred că nepoții noștri vor fi generația responsabilă pentru transformarea speciei homo sapiens în următoarea etapă”, spune AG Weinberger.
Credit foto: Dan Marinescu
Imagine și montaj: Dan Marinescu
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa
Urmăriți „Poezie și creație” aici: