12 mai 2024 — Evenimente

„Poezie și creație” #176 | Alexandra Ungureanu și Loreta Popa

Invitată astăzi la „Poezie și creație” este Alexandra Ungureanu.

S-a născut la 28 decembrie 1981, în Onești, județul Bacău. Din copilărie a avut o înclinație spre muzică, la 6 ani deja urma cele dintâi ore de canto, urmate de cursurile de pian și chitară.

A participat la nenumărate concursuri, fiind nu o dată premiată pentru prestația ei artistică. În anul 2001, Alexandra Ungureanu a colaborat cu formația Sistem, perioadă în care au lansat mai multe proiecte muzicale, precum „Emoții”, „Senzații” și „Departe de tine”. Primele piese ale Alexandrei Ungureanu au fost compuse de Dinu Giurgiu, Ionel Tudor, Adrian Despot, Marius Țeicu și Cornel Ilie. În 2003 a obținut locul trei la selecția națională pentru competiția muzicală „Eurovision”, cu piesa „Make this love come true”. Un an mai târziu, făcea un turneu în 12 orașe din România, alături de mai multe formații, precum Holograf, Vița de Vie sau Taxi. În același an, a devenit vocea principală a formației Crush, printre piesele de succes lansate împreună se regăsesc „Hello”, „Aprinde dragostea”, „I need you more”, „Iubire de-o vară”, „Cuvinte” și „C’est la vie”. De-a lungul carierei, Alexandra Ungureanu a mai colaborat cu Nora Denes Symphonical și cu Soundland, dar a lansat și piese solo, precum „Nopți și zile”. În anul 2018, Alexandra Ungureanu a lansat o nouă piesă, „Bate Bate”, o colaborare cu Marius Moga, piesă care a avut milioane de vizualizări pe YouTube. În 2021, Alexandra Ungureanu a obținut titlul de cea mai stilată femeie din România, după ce a devenit marea câștigătoare „Bravo, ai stil! Celebrities”.

„Mi-a plăcut mult școala. Eram o elevă conștiincioasă. Olimpiada era mai presus decât mersul la discotecă. Am recuperat mai târziu partea de club cu muzica pe care am făcut-o la începutul carierei împreună cu cei de la Crush. Mi-aduc aminte cu drag de momentele dedicate lecturii, pentru că acum alerg după ele. Am trecut prin tot felul de perioade. Mama s-a prins că eu știu să citesc atunci când m-a găsit umflată de plâns după ce citisem «Moartea căprioarei». Ea, învățătoare fiind, mi-a arătat literele, dar eu m-am descurcat singură și am învățat să citesc înainte să merg la școală. Am avut o perioadă în care citeam cărți de aventură, cavaleri, îmi plăcea mult Dumas, dar și «Frații Jderi», de Sadoveanu. În perioada liceului a apărut fascinația pentru Eliade, după care, în facultate – am făcut studii economice, limbi străine – mergeam la Institutul Francez și, culmea, l-am citit pe Gabriel Garcia Marquez în franceză. Luam des cărți de la institut. Mi-a plăcut mult universul lui. Apoi a venit o perioadă în care am avut lecturi mai mistice, misterioase. «Magicianul», de John Fowles, a fost un punct de reper la un moment dat. Iar acum câțiva ani am citit «Cosmos», de Carl Sagan”, a mărturisit Alexandra Ungureanu.

Credit foto: Dan Marinescu
Filmare și montaj: Dan Marinescu
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți aici „Poezie și creație”:

Galerie Foto