Glisează meniul stânga/dreapta
7 noiembrie 2021 — Evenimente
Cristian Simion, actor al Teatrului Constantin Tănase din București, este invitat astăzi la „Poezie și creație”. S-a născut la 14 decembrie 1974. A absolvit Facultatea de Teatru din Brăila – Actorie, clasa prof. Victor Moldovan (1996) și UNATC București – Actorie, clasa prof. Florin Zamfirescu și Adrian Pintea (2000). Din anul 2002 joacă pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, în spectacole precum „Strănepoții lui Tănase”, „Te aștept diseară pe Lipscani”, „Dai un ban, dar face”, „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, adaptare muzicală a lui Octavian Sava, regia Constantin Dicu, „Poftă bună la Tănase”, „Parfum de Mitică”, „Bufonii Regelui”, „Idolii femeilor”. Din 2006, formează un cuplu umoristic cu Nae Alexandru.
„Încercăm să respectăm și să ducem mai departe moștenirea lăsată de Constantin Tănase, dar e greu, căci de câțiva ani au dispărut cei mai mari actori de revistă. Autori sunt foarte puțini, cei care sunt parcă nu știu cu cine să combată, parcă nu știu despre ce să scrie. Facem ce putem. E vorba și de actorie, până la urmă. Despre asta am învățat la facultate, la UNATC. E un gen extrem de ofertant pentru actori, deși ni se spunea în facultate că e un gen ușurel. Cei care ne predau omiteau cu bună știință, sau nu, să ne spună că pe la Tănase au trecut mari actori ai teatrului românesc, unii dintre ei chiar au refuzat pentru că li se părea greu să stea singuri în fața publicului pe scenă și să spună în cinci minute ceea ce ar fi spus într-o piesă de două ore. Era greu să treacă prin toate stările și să spună ce vor oamenii să audă în acele cinci minute. Omului trebuie să ai și ce să-i spui. Textele sunt marea problemă a teatrului de revistă astăzi”, mărturisește Cristian Simion.
Filmare și montaj: Alex Ursu
Credit foto: Dan Vatamaniuc
Proiect realizat și coordonat de Loreta Popa
Urmăriți „Poezie și creație” aici: