27 decembrie 2020 — Evenimente

Poezie și Creație | Cristina Deleanu și Loreta Popa

Ca să poți aprecia cu adevărat poezia trebuie să citești, să descoperi, să înțelegi, să contempli. Având la dispoziție o bibliotecă întreagă numai de poezie, dar și experiența unei cariere de peste 55 de ani, putem spune că actrița Cristina Deleanu, invitată astăzi în cadrul rubricii „Poezie și creație”, este în măsură să demonstreze eficiența unui vers bun, a unei creații aparte. A interpretat de-a lungul timpului numeroase roluri, pe scena teatrului, în film, la televiziune și radio. S-a construit pe sine prin lectură, căci, spune actrița: „Cum să-ți salvezi sufletul dacă nu cu artă și carte, cu dragoste de viață, cu participare directă, vie, cu acel fel special de a fi în fața vieții, care să te mențină în condiția de om?” Întrebată nu o dată cum te poate salva poezia, n-a avut întotdeauna un răspuns potrivit, dar știe că în foile tipărite cititorul găsește de multe ori alinare chiar și într-un singur cuvânt. Nu numai că este la curent cu tot ce înseamnă poezie contemporană, dar Cristina Deleanu este preocupată și de poezia populară, de esenţa sufletului românesc. „Mie poezia mi-a înnobilat viaţa. Mi-a dăruit sufletului capacitatea de a înţelege şi de a accepta natura umană, nemaivorbind de natura mamă. Există însă o zonă mai puţin explorată, lirica populară românească. Singularitatea, dramatismul şi filosofia acestei literaturi reprezintă un domeniu cultural de excepţie. Este fundamentul literaturii noastre culte, este reprezentarea în cuvinte, alese cu măiestrie,  a  istoriei  evoluţiei  acestui neam. Nu degeaba s-au inspirat din folclor poeți precum Lucian Blaga sau Eminescu,” afirmă Cristina Deleanu.