Glisează meniul stânga/dreapta
18 aprilie 2021 — Evenimente
Invitată astăzi la „Poezie și creație” este actrița și regizoarea Liana Ceterchi, care demonstrează de multă vreme prin talentul ei ce înseamnă să nu risipești din har şi să-ți tratezi profesia cu înălţime sufletească şi cu eleganţă.
„Prin Teatru decodific eu sensul vieții noastre în această existență terestră. Venim în lume cu diverse măști, diverse roluri pe care le avem de jucat, diverse lecții pe care le avem de învățat; dar nu trebuie să uitam că, în esență, suntem Actorul care poartă niște măști, care joacă niște roluri, și că până la urmă, când lăsăm în cabină, masca și costumul, avem de dat seamă despre performanța noastră pe scena vieții, în primul rând față de noi și apoi față de Creatorul spectacolului, față de Regizorul/Autorul întregii Povești. Mai pe scurt, pentru mine Teatrul este un mijloc de elevare spirituală”, spune Liana Ceterchi, care astăzi a ales să aducă în prim-plan trei personaje importante ale istoriei noastre, Principesa Ileana, Regina Maria și Regele Ferdinand.
Filmare și montaj: Daniel-Paul Ciobanu
Credit foto: Dan Vatamaniuc
Fotografii: Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale (D.A.N.I.C.) și arhiva personală a actriței Liana Ceterchi
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa
Urmăriți „Poezie și creație” aici: