Glisează meniul stânga/dreapta
2 mai 2021 — Evenimente
Invitată astăzi la „Poezie și creație” este Olimpia Coroamă, președinta Asociației Memorie și Speranță, a cărei misiune este salvarea și păstrarea memoriei membrilor marcanți ai familiei Cazaban – Barberis – Coroamă, precum și a operelor create de ei de-a lungul timpului.
Dialogul cu Olimpia Coroamă i-a avut în prim-plan pe membrii celor trei rădăcini importante ale arborelui genealogic, care prin munca și faptele lor au contribuit semnificativ la dezvoltarea patrimoniului cultural-artistic al României. De asemenea, realizările remarcabile a două femei din familie, respectiv Mansi Barberis, membră a Uniunii Compozitorilor, cu cinci opere compuse de-a lungul timpului, și fiica acesteia, Sorana Coroamă-Stanca, de la a cărei naștere s-au împlinit la 24 ianuarie 100 de ani, care a regizat cel dintâi serial de televiziune din țara noastră, „Mușatinii”, după trilogia lui Delavrancea.
În trecere, a fost atins și punctul vulnerabil al unei tragedii petrecute în familie, respectiv arestarea de Gheorghe Gheorghiu-Dej a fratelui Soranei Coroamă, doctorul G. Plăcințeanu, medic primar ortoped la Spitalul Brâncovenesc, chiar în ziua în care acesta reușise să ducă la bun sfârșit una dintre cele mai importante operații pe coloana vertebrală care se efectuaseră în țara noastră. Aproape imediat, Sorana Coroamă este scoasă din teatru, la fel și Mansi Barberis, mama sa, din Uniunea Compozitorilor. Fratele Soranei murea, la 36 de ani, în închisoarea de la Râmnicu-Sărat, la un an și câteva luni după arestare.
Filmare și montaj: Daniel-Paul Ciobanu
Fotografii: Dan Vatamaniuc
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa
Descoperiți poveștile interesante ale familiei Cazaban – Barberis – Coroamă aici: