Liviu Rebreanu și puterea de a merge mai departe

Sunt momente în care ni se pare că trăim o catastrofă, că trăim zile tragice. Suferințele noastre ni se par cele mai crunte suferințe din toate timpurile pentru că, nu-i așa?, sunt suferințele noastre personale. Dar viața a mers și va merge întotdeauna înainte, cu bune și cu rele. Trebuie să găsim putere și dârzenie în noi înșine să mergem mai departe, să reușim să luăm tot ce este frumos și deosebit din zilele pe care le trăim, să trecem peste lucrurile rele și peste suferințele efemere, să reușim chiar și din acestea să scoatem tot ce putem mai bun. Am putea să îl luăm drept exemplu pe Liviu Rebreanu care a fost primul născut într-o familie cu 14 copii, având implicit o situație materială precară; a avut 5 frați care au murit la vârste premature; *la cererea autorităților austro-ungare* a fost închis la Văcăresti și la Gyula în Ungaria; a avut 3 frați care au murit în Primul Război Mondial; a avut o relație tumultuoasă cu mama, frații și surorile lui, care, după ce a devenit un scriitor celebru, il șantajau să le trimită sume mari de bani; a trăit excesele legionarilor și Al Doilea Război Mondial. Dar, după fiecare dramă, după fiecare rană sufletească Liviu Rebreanu a știut să uite și să ierte, să rămână cu sufletul și inima bune și deschise către cei din jurul lui, să scoată din cele trăite de el subiecte și personaje pentru lucrările lui, cum sunt „Ion”, „Pădurea Spânzuraților”, „Adam si Eva”, ș.a., opere care au încântat și încântă mințile și sufletele cititorilor. În Casa Memorială Liviu Rebreanu din București avem dovezi ale dramelor trăite de scriitor, dar și ale faptului ca a știut să rămână în permanență un om senin și cordial cu toată lumea, un om afectuos și cald, un om încrezător în zile mai bune.