Glisează meniul stânga/dreapta
1 martie 2021 — Evenimente
Ioana Crăciunescu a ales să citească astăzi, în cadrul proiectului „Nopțile albe ale POEZIEI”, din poezia lui Ion Drăgănoiu. Născut în ianuarie 1943, în Braşov, a absolvit în 1965 Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, secţia jurnalistică. Între 1965 şi 1970, a funcţionat ca redactor la Radioteleviziunea Română, iar între 1970 şi 1984, ca redactor la „România liberă”. Un timp liber profesionist, conduce după 1990 agenţia I.D. Press International. A debutat în 1966, în revista „Luceafărul”, iar prima carte de versuri, „Aproape sonete”, apare în 1969. Pentru „Scene de vânătoare” (1981) a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, iar pentru „Starea provizorie” (1984), cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. A mai fost distins cu premii la diferite festivaluri internaţionale. Chiar dacă a scris în primul rând poezie, interviurile luate prin anii ’70, adunate în cartea „Convorbirile de joi” (1988) (pentru radio și televiziune), unor scriitori, artiști plastici, oameni de știință și de teatru, muzicologi, luau temperatura epocii, fixau ideile vehiculate, preocupările majore, aspecte ale vieții literare. Poezia lui era tot atât de naturală ca oricare dintre actele obișnuite ale vieții, ca o mărturisire. Universul lui liric a avut câteva teme precum trecerea ireversibilă a timpului, nostalgia amintirilor, tristeţea iubirii pierdute.
Urmăriți „Nopțile albe ale POEZIEI” aici: