15 iulie 2021 — Evocări

Remember Tudor Arghezi

„14 iulie 1967 –condeiul s-a oprit să scrie și gândurile, dorurile și năzuințele s-au logodit cu moartea.” Acesta a fost momentul despărțirii de marele Tudor Arghezi. Cu un an înainte, pe 29 iunie 1966, închidea ochii Paraschiva, „soția, sora, iubita și prietena lui de-o viață”. Au fost căsătoriți vreme de 50 de ani. Alături de ea, Arghezi a construit o casă, o familie, și-a cizelat talentul de a potrivi cuvinte și a produs nenumărate nestemate literare. „Tata a murit de dorul măicuții noastre…” avea să spună fiul scriitorului, Baruțu Arghezi. După moartea Paraschivei, Arghezi a scris versuri dedicate ei. A scris pânâ la momentul final, iar ultimele două versuri așternute pe un crâmpei de hârtie au fost ca o presimțiere a desprinderii de viață „dublată de secunda începutului de drum în eternitatea fără margini, pe răscrucea căreia aștepta duhul sfânt al Paraschivei…”

Cu o scriere nesigură, șerpuită, diagonală „condeiul avea să imortalizeze ultima suflare de dragoste și prima strigare spre cer, ca o rugă de dimineață șoptită în chilia sufletului său:

Mă chemi din depărtare și te-ascult,
N-am să te fac, pierduto, să mă aștepți prea mult.

Eram de față cei doi din Cartea cu jucării, doctorii Marius Cameniță și Calalb, medicii devotați ai ultimelor îngrijiri…O încercare de reanimare fără succes: sufletul pornise deja pe căile de azur, cu o ultimă suflare pământeană!”

Înmormântarea a avut loc în grădina Mărțișorului, patria literaturii lui Arghezi. Aceasta a fost dorința lui, să rămână în acest pământ, alături de casa unde a scris atâtea versuri nemuritoare. Aici, la casa memorială, astăzi vizitatorii se opresc în dreptul crucilor masive de piatră, se închină și trimit un gând de mulțumire către gazdele de odinioară ale Mărțișorului.

Informațiile de mai sus provin din volumul Dincolo de zare de Baruțu Arghezi, Editura Abaddaba, Oradea 1998.

36 vizualizări