15 ianuarie 2021 — Evenimente

Ruxandra Novac, Olga Ștefan, Cosmin Leucuța, Radu Nițescu și Emanuel Modoc, laureații celei de-a XI-a ediții a Galei Tinerilor Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2020

Vineri, 15 ianuarie 2021, de la ora 16.00, în cadrul unui eveniment transmis de Radio România Cultural, a avut loc GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2020,  eveniment care a celebrat cea de-a unsprezecea ediţie a Zilei Culturii Naţionale. Juriul a fost compus din trei critici literari, laureaţi ai ediţiilor 2012, 2014 şi 2015: Bianca Burţa-Cernat, Andreea Răsuceanu şi Cosmin Borza. Luni, 11 ianuarie 2021, juriul a anunţat public nominalizările pentru Gala Tânărului Scriitor, ediția a XI-a, precum și acordarea Premiului Cartea de Poezie a anului 2020 volumului ”Alwarda” de Ruxandra Novac, carte apărută la editura Pandora M. Pentru secțiunea Premiul Tânărul poet al anului 2020 au fost nominalizate cărți semnate de Andrei Dósa, Dumitru Fanfarov, Radu Nițescu, Deniz Otay și Olga Ștefan. Pentru secțiunea Premiul Tânărul prozator al anului 2020 au fost nominalizate cărți semnate de Lavinia Bălulescu, Bogdan Coșa și Cosmin Leucuța. Pentru secțiunea Premiul Tânărul critic literar al anului 2020 au fost nominalizate cărți semnate de Iulian Bocai, Roxana Eichel și Emanuel Modoc.

Premiul Tânărul scriitor al anului 2020 i-a fost decernat lui Radu Nițescu pentru Satao, Casa de Editură Max Blecher. Premiul Tânărul poet al anului 2020 i-a fost oferit poetei Olga Ștefan pentru Civilizații, Editura Paralela 45. Cosmin Leucuța a primit Premiul Tânărul prozator al anului 2020 pentru Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?, Editura Casa de pariuri literare (CDPL), iar Emanuel Modoc a primit Premiul Tânărul critic al anului 2020 pentru Internaționala periferiilor. Rețeaua avangardelor din Europa Centrală și de Est, Editura Muzeul Literaturii Române din București.

Artistul vizual Mihai Zgondoiu a realizat afişele şi diplomele Galei Tinerilor Scriitori. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul unui eveniment multiart, avându-i ca invitaţi speciali pe Mike Godoroja & Blue Spirit și Marcian Petrescu. Producător: Anamaria Spătaru. Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Coproducător: Radio România Cultural.

Organizatorii Galei au fost Primăria Municipiului București prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi asociaţia EURO CULTURART. Programul cultural Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2020 a fost realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii din România. Parteneri: APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) și Opera Scrisă.ro-societate de gestiune a drepturilor de autor. AgențiadeCarte.ro a fost partenerul media al evenimentului.

125 vizualizări