S-a stins din viață dramaturgul Radu F. Alexandru

S-a stins din viață, astăzi, 26 decembrie, la 82 de ani, Radu F. Alexandru. O plecare care nu înseamnă tăcere, ci o retragere în acea zonă a culturii unde vocile adevărate continuă să lucreze, prin texte, prin întrebări, prin memoria celor care au fost atinși de ele. Mai presus de orice inventar, Radu F. Alexandru lasă însă în urmă o formă rară de verticalitate intelectuală și morală.

Format ca matematician, filosof și regizor de teatru, doctor în comunicare audiovizuală, Radu F. Alexandru a fost un spirit al rigorii, dar și al fragilității asumate. A ales să pună întrebări, nu să ofere răspunsuri. Întrebări nu definitive, nu comode, nu liniștitoare. Întrebări care te obligă să te oprești. Să te privești. Să alegi dacă rămâi jos sau te ridici. Piesele sale, „Nimic despre Hamlet”, „Poveste despre tatăl meu”, „Tsunami”, „Ultima dorință” , nu oferă soluții, ci deschid spații de reflecție. Identitatea, memoria, fragilitatea umană, relația dintre individ și istorie sunt teme care traversează această dramaturgie construită cu o precizie aproape geometrică și cu o jubilație sarcastică ce, paradoxal, apropie. Așa cum observa Silviu Purcărete, teatrul lui Radu F. Alexandru se adresa mai mult minții decât inimii, dar reușește, tocmai prin asta, să emoționeze profund.

Nu a fost „un cotropitor al personajelor”. Le-a lăsat să-l conducă, să vorbească prin ele însele. Replicile nu erau ale autorului, ci ale ființelor pe care le aducea la viață. De aceea, actorii deveneau parte organică din text, iar spectatorii, interlocutori. Radu F. Alexandru nu scria pentru sine, ci pentru dialog. Pentru acel schimb viu dintre scenă și sală, care confirmă dacă un text trăiește sau nu.

A colaborat cu regizori importanți, a scris scenarii de film, a fost publicist, realizator de emisiuni culturale, profesor. A fost și senator în trei legislaturi, cu o probitate morală rară, fără a confunda vreodată politica cu propaganda. Spunea, cu ironia lui limpede: este membru al partidului „Radu F. Alexandru”, al cărui electorat sunt cititorii și spectatorii săi. Nu promitea nimic. Dăruia texte. Dăruia gândire. În teatru, Radu F. Alexandru a apărat ideea de rigoare, de mesaj clar, de respect față de public. A refuzat să coboare ștacheta în numele unui presupus gust popular. A crezut în inteligența spectatorului și în capacitatea lui de a fi pus pe gânduri.

Plecarea lui lasă un gol discret, dar adânc. Cultura română pierde nu doar un dramaturg important, ci un reper de luciditate, de eleganță intelectuală și de onestitate. Radu F. Alexandru rămâne prin textele sale ca un om care a știut că adevărata forță a teatrului nu stă în zgomot, ci în întrebarea rostită limpede, cu demnitate. Și poate că acesta este cel mai potrivit rămas bun: să continuăm să ne punem întrebările pe care ni le-a lăsat. Pentru că, așa cum credea, acolo unde începe întrebarea adevărată, începe și libertatea.

Radu F. Alexandru s-a născut la 12 iulie 1943, la București. A absolvit Facultatea de Matematică (1965) și Facultatea de Filosofie (1974) ale Universității din București. A urmat un curs postuniversitar de regie de teatru (1983) la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, unde a obținut și titlul de doctor în comunicare audiovizuală. Dramaturg, scenarist, prozator și publicist, a debutat editorial în 1971 cu volumul de proză „Cu fața spre ceilalți”. A semnat piese de teatru importante, fiind unul dintre cei mai jucați autori dramatici români contemporani. De altfel, la Teatrul Național București i-au fost montate texte precum „Gertrude”, „Luminița de la capătul tunelului”, „Nimic despre Hamlet”. A realizat scenarii de film, colaborând cu regizori precum Dan Pița și Alexa Visarion, între care „La capătul liniei”, „Punct. Și de la capăt”, „Damen-Tango”, „Second Hand” și „Șarada”.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, președinte al Filialei de Dramaturgie, profesor universitar, realizator de emisiuni culturale de radio și televiziune și senator al României în trei legislaturi, remarcându-se printr-o activitate publică de o rară probitate morală. A primit numeroase premii și distincții, între care Premiul UNITER și Premiul „Ion Luca Caragiale”, în țară și în străinătate.

Prieten apropiat al Muzeului Național al Literaturii Române, Radu F. Alexandru a fost prezent și implicat constant în evenimentele dedicate dramaturgiei românești. A susținut cu rigoare și generozitate dialogul dintre autori, teatru și public, fiind o voce de referință a breslei.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!