19 martie 2022 — Evocări

S-a stins prozatorul, poetul, editorul și traducătorul Barbu Cioculescu

S-a stins, sâmbătă, 19 martie 2022, istoricul literar, prozatorul, poetul, editorul și traducătorul Barbu Cioculescu. Ar fi împlinit, la 10 august, 95 de ani; a depășit astfel, cu aproape un deceniu, longevitatea părintelui său, Șerban Cioculescu. S-a născut în Franța, la Montrouge, lângă Paris – în timpul stagiului doctoral francez al tatălui. Ca poet, a aparținut așa-numitei „generații a războiului”; din păcate, volumul de versuri „Steaua păstorului” (1947) a rămas în manuscris, din cauza cenzurii. Va fi revendicat ulterior, chiar dacă marginal, de prozatorii Școlii de la Târgoviște. Ca și ei, a debutat editorial târziu, dar ca poet, cu volumul „Cerc deschis” (1968), elaborat, livresc și fantast, dar de notație acută, directă. Poetul va lăsa totuși locul autorului de proză scurtă; nuvelele din „Palatul de toamnă” (1976), urmate după câteva decenii de „Grădini în podul palmei” (2000) sunt scenarii crepusculare rafinate, cvasi-borgesiene; ele pun în scenă epoci istorice defuncte, care trimit mesaje către prezent. Notabile prin calitatea reflecției sunt și secvențele memorialistice din „Amintirile unui uituc” sau din convorbirile cu Monica Pillat din „Povestind despre atunci” (ambele din 2012) Dacă scriitorul poate fi considerat, în felul lui, un „eretic” față de Șerban Cioculescu, care n-a cedat ispitelor beletristicii, lucrurile sunt ceva mai complicate în ce privește activitatea editorului și a istoricului literar. Edițiile din congenerul Constant Tonegaru, Luca Ion Caragiale și Radu Gyr sau culegerea „Tudor Arghezi. Autoportret prin corespondență” sunt contribuții probe ale cercetătorului la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” (o vreme, și secretar de redacție la „Revista de Istorie și Teorie Literară”). Dacă însă tatăl a fost principalul monograf și editor al lui I. L. Caragiale, fiul a devenit principalul editor și unul dintre cei mai subtili monografi ai lui Mateiu I. Caragiale. Faptul sugerează nu doar o filiație livrescă subtilă, ci și un dialog reconciliator peste timp, dată fiind antipatia bătrânului Cioculescu față de Mateiu. Oricum, ediția critică de „Opere”, dublată de volumul „De la Mateiu citire…” (2005) probează rigoarea istorico-literară și excelența hermeneutică a unui matein pur sânge, cu un scris erudit și ceremonios, de afectuoasă maliție. Ca și unchiul său Radu Cioculescu, mort în închisorile comuniste, a fost un francmason asumat. După 1990, a colaborat la oficiosul național-țărănist „Dreptatea”, reluând o mai veche tradiție de familie, pentru a se retrage apoi în liniștea bibliotecii. Notabilă rămâne și activitatea traducătorului; îi datorăm, între altele, tălmăcirea lui „Dracula” de Bram Stoker, a mai multor romane detective cu Maigret de Georges Simenon, a „Aventurilor Baronului Münchausen” de Gottfried August Burger sau a „Celor șapte neveste ale lui Barbă-Albastră” de Anatole France. A fost căsătorit cu istoricul literar Simona Cioculescu, iar politologul Șerban Filip Cioculescu este fiul său. L-am văzut, ultima dată, în 2018, la MNLR, vorbind despre poeții „generației pierdute” a lui Constant Tonegaru & Co; deși deja nonagenar, avea o vervă și o memorie de invidiat. Cu el, dispare un martor prețios al „lumii vechi”, un spirit ales, înțelept și discret. Condoleanțe familiei îndoliate!

Text de Paul Cernat

Foto: Dan Vatamaniuc