11 ianuarie 2024 — Evenimente

Salvați teoria, acum!: Atelier performativ de teorie critică

Continuăm seria Atelierului de teorie critică în 2024 cu o primă întâlnire, vineri, 19 ianuarie 2024, ora 18.00 (sediul MNLR din strada Nicolae Crețulescu 8), în cadrul căreia Emilian Mărgărit ne va citi din Anti-Oedip, Capitalism și schizofrenie, Gilles Deleuze și Félix Guattari.

Intenția atelierului este de a oferi unui public larg o lectură nouă și performativă a unor texte clasice de teorie politică. De aceea, lecturile se desfășoară după două reguli de bază. Prima este că teoreticianul invitat, deși e un specialist recunoscut, nu este un expert în textul citit. De aceea, invitatul/invitata va citi pentru a învăța împreună cu noi, la fața locului, și va pune în mișcare o procedură de asociere liberă, pentru a ne spune ce îi vine în minte cu privire la text. A doua regulă este că lectura unui pasaj va fi urmată de o perioadă în care publicul este întrebat ce vrea să discute cu privire la ce a auzit. După ce publicul se pronunță, sau nu, textul va fi reluat cu o vigoare susținută, lectura fiind deja modificată fie de intervențiile, fie de tăcerea celor prezenți. Textele de teorie critică nu au fost supuse în mod obișnuit la acest tratament performativ, iar intenția noastră este de le obliga să răspundă situației noastre prezente. Am citit din Mark Fisher, Fred Jameson, Laura Mulvey și Fred Jameson, și după Anti-Oedip vom continua în ianuarie cu lectura Ruxandrei Ivan din Peter Sloterdijk pe 26 Ianuarie.

Doctorul Emilian Mărgărit este specializat în filosofie franceză contemporană și activează, printre altele, ca manager cultural și curator. El ne va spune în special ce să nu înțelegem dintr-o afirmație misterioasă din Anti-Oedip, pe care nu o vom înțelege curând: „paranghelie, haț – haț, capitalism și schizofrenie, haț – haț.”