Glisează meniul stânga/dreapta
23 martie 2020 — Evocări
Un autoportret semnat… T. Arghezi – cu 85 de ani în urmă, chiar pe data de 23 martie, în vremuri ce doar par apuse.
„Când a fost să mă hotărăsc definitiv, am ales scrisul nu pentru că ar fi mai uşor, dar desenul şi pictura cereau neapărat un atelier, şevalet, uleiuri, pensule, pânze, modele şi un întreg atelier pe care eu nu-l puteam avea atunci…”,
mărturiseşte Tudor Arghezi.
Ştiaţi că poetul a oscilat la un moment dat între arta plastică şi arta cuvântului? Situaţia materială l-a determinat să judece că scrisul necesită mai puţine resurse decât pictura şi nu ar avea nevoie decât de un creion, un petic de hârtie şi un colţ de bancă pe care să stea. Cu aceste resurse… minime… şi cu talentul său copleşitor, a ajuns la cele peste 40 de volume în care a potrivit cuvintele cu atâta măiestrie!
Totuşi, atracţia pentru arta plastică şi-a spus cuvântul şi a semnat o serie de cronici plastice legate de nume precum Ressu, Şirato, Iser, Luchian, Dărăscu, Pallady şi alţii. De reţinut faptul că Arghezi a intuit din prima geniul lui Brâncuşi despre care spunea: „Opera lui Brâncuşi face parte din acea frumuseţe particulară care pare comunului urâtă, şi aduce, prin analogie, aminte de Sfintele Scripturi, neîntrecute ca frumuseţe literară.” („Tinerimea artistică” – expoziţie, în „Seara”, IV, nr.1540, 3 mai 1941)
La Mărțișor puteți regăsi acest portret pe suvenirele create special pentru vizitatorii noștri în amintirea unei vizite de neuitat.
Text de Doro Nicolescu
Credite foto: Arhiva MNLR