Vasile Lovinescu

Pe 17 decembrie 1905 s-a născut la Fălticeni hermeneutul ezoteric Vasile Lovinescu, frate al viitorului dramaturg Horia L. și fiu al lui Octav Lovinescu (frate, acesta, al criticului E.Lovinescu). Între intimi i se spunea Lala (sau, după caz, „domnul Lala”). Om de Drept, s-a dedicat din tinerețe studiului științelor ezoterice. Dacă unchiul Eugen s-a sincronizat cu spiritul liberal-progresist al Revoluției franceze, nepotul s-a sincronizat spiritual cu cea mai tradiționalist-reacționară Franță, reprezentată de Rene Guenon, al cărui discipol fidel și colaborator la revista sa, Etudes traditionneles, a fost; nu s-a convertit, precum Guenon (și poetul Mihail Vâlsan) la Islam, dar a aderat la un ordin allauit din Basel, după pelerinaje inițiatice la Muntele Athos și Amiens. Tot spre deosebire de maestrul Guenon, dar asemeni lui Evola, nu se poate abține să nu intre în politica antimodernă de extremă dreapta, exasperându-și unchiul. Din această perioadă datează eseurile despre dacia hiperboreeană, privită, în descendența lui Nicolae Densusianu, ca un centru arhaic al lumii și o Shamballă; de asemenea, parte a studiilor ezoterice despre poveștile lui Creangă – fălticenean prin adopție – care vor alcătui un insolit, contestabil pron dogmatismul metodei, dar incitant și coerent volum hermeneutic apărut postum, în 1989 (Creangă și creanga de aur). Din același filon hermetic aplicat „folclorului ca instrument de cunoaștere” provin și eseurile reunite în Interpretarea ezoterică a unor basme și balade populare românești (1993).  Despre relația dintre islamismul radical, ezoterism și fascism rămân încă multe de scris. În perioada Statului Național Legionar a fost primar legionar al Fălticenilor. Faptul că a rămas în libertate după 1945, cu verișoara în exil, apoi combatant pe frontul Războiului Rece se datorează, probabil, și spatelui oficial ținut de fratele său Horia. Va urma o perioadă subterană, mitizată ulterior până la sacralizare, de retragere în arealul simbolic al Fălticenilor, în care VL își redactează, cvasiascetic, manuscrisele tipărite de adepți după 1990: Jurnal alchimic, Monarhul ascuns, Incantația sângelui. Câteva elemente ezoterice din iconografia și literatura cultă, O icoană creștină pe Columna Traiană, Meditații, simboluri, rituri, Exerciții de meditație, Scrisori crepusculare ș.cl. – reflecții inițiatice abstruse, cu un limbaj simbolic criptic, dar cu țâșniri subiective de scriitor reprimat.  Prima – și singura – recuperare editorială din anii regimului comunist s-a făcut pe filiera Șerban Cioculescu-Eugen Simion, în anii reconsiderării lui E. Lovinescu, și s-a concretizat abia în 1981 prin publicarea volumului-eseu Al patrulea hagialâc. Exegeza nocturnă a Crailor de Curtea-Veche. Dincolo de arcanele hermeneutice amețitoare, servite de intuițiile interbelice ale lui Ion Barbu, VL lansează aparteuri și deschideri laterale cucerioare. De aici aflăm și o informație spectaculoasă, servită de Cioculescu via A.D. Xenopol despre motivele debarcării lui Al. I. Cuza de către monstruoasa coaliție: planul acestuia de a-l aduce ca moștenitor pe prințul rus Serghei de Leuchtenberg-Beaharnais, viitor amant al Penei Corcodușa, mort în Războiul din 1877 (nu e deloc exclus ca această informație să fi fost cheia care i-a deschis porțile publicării autorului interzis). Cenaclul adepților vasilelovinescieni din anii 80 (de la Florin Mihăescu și Roxana Cristian la Dan Stanca) s-a ținut, multă vreme, în cartierul bucureștean Drumul Taberei, într-un bloc vecin celui în care am locuit). Soția lui, Stela, a murit oarbă și aproape centenară în 1997, iar verișoara și editoarea sa bucureșteană, Alexandrina V. Lovinescu (verișoara Sanda din proza lui Holban) a murit, din câte am aflat, în 2012. Azi, casa fraților Horia și Vasile Lovinescu din Fălticeni e muzeu memorial.

Text de Paul Cernat.

Foto : https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Lovinescu