Cercul Literar: de la Sibiu la MNLR

Muzeul Național al Literaturii Române și Fundația Culturală Secolul 21 prezintă video-expoziția „Cercul literar: de la Sibiu la MNLR”, un proiect care completează seria dezbaterilor organizate de cele două instituții, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2020, parte a unui proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Video-expoziția valorifică documente din arhiva MNLR și din fondul Fundației Culturale Secolul 21. Pe lângă trecerea în revistă a reprezentanților grupării cerchiste, materialul prezintă și patru medalioane dedicate centenarelor cerchiste, respectiv, prozatorului I. D. Sîrbu – marea revelație a anilor ’90, lui Radu Stanca, liderul teoretic al grupării, eseist, dramaturg și teoretician al teatrului, lui I. Negoițescu, un critic literar extrem de original și inovator, și lui Ștefan Aug. Doinaș, poet, eseist, teoretician și critic de poezie.

Importanța Cercului Literar de la Sibiu (CLS), creat în perioada ultimului război mondial (1943), rămâne și astăzi centrală pentru cultura română. Benefica sinteză pe care au propus-o și au realizat-o cerchiștii, între junimismul maiorescian şi direcția creatoare inspirată de Sburătorul lovinescian, se dovedește fără precedent în istoria literaturii române. Ea a dat o grupare literară importantă și a contribuit la formarea unor scriitori de anvergură.

Coordonator proiect: Alina Ledeanu

Coordonator expoziție: Ioan Cristescu, director general MNLR

Grafică, editare imagini și montaj: Petru Șoșa

Muzică: Wolf von Aichelburg, Sonata pentru vioară și pian. Interpreți: Marius Ungureanu (violă), Verona Maier (pian)

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

 

205 vizualizări