15 iunie 2020 — Comunicate de presă

Video-expoziție | Ilustrații de carte

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită începând de astăzi, 15 iunie, de la ora 17.00, să vizionați on-line expoziția „Ilustrații de carte”, care cuprinde lucrările participanților la Concursul de creație pentru prietenii MNLR, desfășurat în perioada 1 aprilie – 15 mai 2020. Tema concursului a fost ilustrarea unui poem al poetei Zofia Bałdyga, una dintre invitatele ediției din 2018 a Festivalului Internațional de Poezie București.

ZOFIA BAŁDYGA (n. 1987, Varșovia) este poetă și traducătoare poloneză. A publicat trei volume de poezii: „Passe-partout” (2006), „Wspołgłoski” (2010) și „Kto kupi tak małe kraje” (2017). Poeziile ei au fost traduse în limbile engleză, cehă, ucraineană și suedeză. Bałdyga traduce în poloneză poezie contemporană din limbile cehă și slovacă. Are o diplomă de master în studiul limbii cehe din cadrul Universității din Varșovia. Născută și crescută în Varșovia, fostă rezidentă în Erevan, locuiește în prezent în Praga.

Textul poemului care a fost propus pentru a fi ilustrat:

Un dans ți-oi arăta, dar fără ritm.
Pantofi cu toc încalț peste șosete, căci nu vreau să mă
doară.
Acolo apoi ți-oi spune de unde vin, dar și povestea care sunt.
Venit-am dintr-un loc din toiul întâmplării și știi – acolo nu-s
simboluri, nici măsuri.
Stăm jos în jurul unui foc: în buzunare avem chibrituri rupte,
brichete în sutienul de culoarea negreșită a unor ochi:
turcoaz, smarald – dar unde e safirul, de ce-am uitat de
amarantă.
Avem destul material pentru fuste lungi, dar prea puțin
spre-a isprăvi acoperișul: să nu avem deasupra capului doar
cerul ce-oricând se poate-aprinde.
Primejdie de ne-o paște, dragul meu, tu în pământ să mă
îngropi.
Cu pași mici spre perete să te-ndrepți.
Și ale tale degete murdare dragonului în ochi să i le-mplânți.

Traducere în română de Mircea Dan Duță         

În urma deliberării juriului format din acad. Mircia Dumitrescu (președinte), prof. univ. dr. Ioan Cristescu (vicepreședinte) și Alina Niculescu (membru), premiile „Concursului de Ilustrații de Carte” sunt următoarele:

Locul I –  Bianca Paraschiv

Locul II –Bianca Spatariu

Locul III – Ruxandra Pană

Mențiune – Claudia Popa

Le mulțumim tuturor participanților și vă așteptăm alături de noi la evenimentele viitoare!

1065 vizualizări