Vladimir Streinu, 118 ani de la naștere

În 23 mai 1902 s-a născut în comuna Teiu, jud. Argeș, Vladimir Streinu (pseudonim al lui Nicolae Iordache), critic marcant al celei de-a treia generații postmaioresciene.

Deși la Literele bucureștene (din perioada 1920-1924, cu licența în filologie modernă) i-a fost student lui M. Dragomirescu, partizan i-a rămas doar lui E. Lovinescu al cărui cenaclu începe să-l frecventeze din timpul studenției (1922), devenind apoi redactor la revista „Sburătorul”, unde-și va publica bună parte a poeziilor sale (acestea vor apărea postum în volumul „Ritm imanent”- 1971). Tot în 1922 scrie primul articol critic pentru volumul „Pârgă” de V. Voiculescu (în revista „Muguri”).

Până în 1938, când va debuta editorial cu volumul „Pagini de critică literară”, Vladimir Streinu semnează articole în reviste, precum „Azi”, „Facla”, „Gândirea”, „Preocupări literare”, „Universul literar”, „Viața literară” etc. Anii de profesorat l-au purtat în câteva orașe ale țării (Turnu Severin, Găești, Pitești și București) într-un interval de peste două decenii (1924-1948). Sunt ani fecunzi pentru Vladimir Streinu, în care a semnat nenumărate recenzii, ce îi fixează notorietatea în epocă și receptarea ca veritabil critic de poezie și de proză (chiar dacă nu în egală măsură). Pe parcursul celor două decenii a avut o intensă activitate editorială și de cercetare. Publică revista „Kalende” (1928-1929), alături de Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu și Tudor Șoimaru (revistă cu o nouă serie în perioada 1943-1944), călătorește în Franța pentru a pregăti o lucrare de doctorat despre Arthur Rimbaud, ce va rămâne neterminată (1926-1928), și susține teza de doctorat (de data aceasta despre „Versul liber românesc”) în 1947 la Iași. Abia după alte două decenii, lucrarea va fi tipărită cu titlul „Versificația modernă”. De asemenea, îi apar studiile remarcabile din volumul „Clasicii noștri” (1943), o antologie a „Literaturii române contemporane” (1944), „Istoria literaturii române moderne” (1944) în colaborare cu T. Vianu și Șerban Cioculescu.

În 1948 este înlăturat din învățământ și din mediul cultural căruia îi aparținea prin definiție și transferat în sectorul muncilor necalificate, care îi vor șubrezi trupul treptat, fără posibilitatea refacerii. Urmează ani sumbri de anchete, detenție (fusese considerat inculpat în procesul Noica / Pillat într-un lot de acuzați printre care se numără Păstorel Teodoreanu, Arşavir Acterian, N. Steinhardt ș.a).

După doi ani de la ieșirea din închisoare (1964), G. Călinescu este cel care îl reabilitează prin angajarea la Institutul de Istorie Literară și Folclor. Se mai întrezăresc și alte oportunități profesionale (conducerea Editurii Univers, susținerea unor cursuri la Universitatea din București) însă de scurtă durată, pentru că Vladimir Streinu va deceda la data de 26 noiembrie 1970, în urma unei puternice afecțiuni pulmonare.

Muzeul Național al Literaturii Române deține, grație soției criticului, Elena Iordache-Streinu (n. Vasiliu) și fiicei, Ileana Iordache-Streinu, o parte a manuscriselor volumelor menționate mai sus, dar și un număr substanțial de scrisori cu un inventar de nume semnificative în epocă și în timp (Șerban Cioculescu, E. Lovinescu, Lucian Blaga, Perpessicius, Al. Rosetti, P. Constantinescu, G. Zane, G. Călinescu), ce devoalează atmosfera de ordin cultural, cu detalii și reacții neprefăcute, rezervate la vremea lor unei coli de hârtie și unui destinatar.

Text scris de Mihaela Stanciu, muzeograf MNLR
Foto: Arhiva MNLR