10 noiembrie 2017 — Evenimente

Zilele Mănăstirii Văcărești la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”

Grupul de inițiativă civică „Activarea istoriei”, împreună cu Primăria Municipiului București prin Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” – Muzeul Național al Literaturii Române și ARCUB, anunță lansarea oficială a proiectului comunitar „Activarea istoriei: Mănăstirea Văcărești”, organizat în cartierul Berceni din București, în perioada octombrie-noiembrie 2017. Proiectul își propune să revitalizeze viața culturală a locuitorilor din cartier, provocându-i astfel la cunoașterea propriului spațiu și a istoriei care a marcat transformările zonei până în prezent.

Pornind de la istoria Mănăstirii Văcărești, activitățile vor oferi locuitorilor posibilitatea de a interacționa, de a schimba între ei povești, amintiri și emoții personale, experiențe trăite sau doar cunoscute, contribuind la activarea conștiinței comunității din care fac parte.

Activitățile proiectului se vor desfășura în perioada 27-29 noiembrie 2017, sub titulatura „Zilele Mănăstirii Văcărești”, care se vor concretiza printr-o serie de evenimente:
– o conferință de presă care pune accentul pe activarea istoriei locale a orașului, la care vor putea participa gratuit toți locuitorii cartierului Berceni
– arhiva vie – o sesiune cu seniorii din comunitate, la care vor participa şi specialiști care au cercetat istoria Mănăstirii Văcărești și care vor explica contextul dispariției sale dintr-o perspectivă istorică şi teoretică
– o proiecție de film documentar
– o expunere dedicată tinerilor membri din comunitate, Mănăstirea Văcărești pe înțelesul copiilor și adolescenților sub forma unor ateliere de pictură și de istoria artelor. Creațiile elevilor vor fi expuse în holul de la intrarea în Palatului Național al Copiilor
Proiectul se derulează în diferite spații din cartierul Berceni, care au devenit repere ale mentalului colectiv local, prin memoria locurilor încă existente: Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Școala Gimnazială Nr. 189, Palatul Național al Copiilor.

O altă componentă a proiectului este „Arhiva de istorii orale”, ea va aduce în atenția publicului bucureștean istoria cartierului reconstituită prin intermediul informațiilor personale sau a povestirilor inedite despre reperele cartierului, transmise de vârstnici și înregistrate de echipa proiectului. Acestea vor fi încărcate pe blogul Istorii din cartier, lansat de Muzeul Municipiului București, în 2015, și prezentate în cadrul întâlnirilor din evenimentul Zilele Mănăstirii Văcărești.

__________

27 noiembrie, Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”

19.00-19.30: Conferință de presă Zilele Mănăstirii Văcărești

Prof. univ. dr. Ion Bogdan Lefter, istoric și critic literar

Inițiatorii proiectului: Raluca Băloiu, istoric de artă și Prof. Dr. Loredana Iordache

19.30-20.00: Mănăstirea Văcărești – o dramă de-a lungul unui secol, lector Doina Mândru, istoric de artă, martor al demolării și recuperării elementelor arhitecturale

20.00-21.20: Memorialul Bucureştilor, Ultimele clipe ale Mănăstirii Văcăreşti, preluare din arhiva TVR, realizator Lucia Hossu-Longin – proiecție și discuții pe baza filmului, lector Cătălin Manea, istoric, Muzeul Național Cotroceni

28 noiembrie, ora 18.00, Școala Gimnazială nr. 189, Berceni

Frescele de la Mănăstirea Văcărești – focus pe fragmentele de frescă aflate în prezent la Palatul Brâncovenesc, Mogoșoaia, sesiune teoretică și atelier

Lectori: Mădălina Mirea, istoric de artă

Alina Dumitrașcu, profesor de arte vizuale

29 noiembrie, ora 19.00, Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”

Arhiva vie, dezbatere cu seniorii, martori peste veacuri ai transformărilor suferite de Mănăstirea Văcărești

În apropierea Sfinților, frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani, realizator Simona Ștefania Iordache, preluare din arhiva Trinitas – proiecție de film

Lansarea platformei on-line: arhiva de istorii orale a Mănăstirii Văcărești

Lect. Dr. Vlad Bedros, Universitatea Națională de Arte București, Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” – Locul Mănăstirii Văcăreşti în arta post-brâncovenească

__________

Participarea la toate activităţile și evenimentele proiectului va fi gratuită, pe bază unei înscrieri pe adresa: activareaistoriei@gmail.com

„Activarea istoriei: Mănăstirea Văcărești” este un proiect cultural finanțat în cadrul Programului de Microgranturi pentru proiecte comunitare 2017, program gestionat de către Primăria Municipiului București, prin ARCUB, și sprijinit de Fundația Comunitară București.
Contact:
Raluca Băloiu – Grupul de inițiativă civică „Activarea istoriei”
activareaistoriei@gmail.com

Parteneri:
Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” – Muzeul Național al Literaturii Române
Palatul Național al Copiilor

45 vizualizări