Glisează meniul stânga/dreapta
20 ianuarie 2021 — Evenimente
În cadrul proiectului Zilele Culturii Naționale vă invităm să urmăriți un dialog cu Eugen Negrea, președintele Asociației Artiștilor Fotografi din România, și câteva scurte mărturii ale unor membri marcanți ai aceleiași asociații, Nic Hanu, Gabriel Stanciu și Andrei Pandele, despre pasiunea comună pe care o împărtășesc: arta fotografică. La data de 11 ianuarie s-a sărbătorit Ziua Națională a Artei Fotografice, zi aleasă în memoria primului fotograf documentarist și de artă din Regatul României, Carol Popp de Szathmari. L-a însoțit pe Regele Carol I al României în călătoriile sale și, de asemenea, a fost primit personal, printre alţii, de regina Victoria a Marii Britanii, de împăratul Franz Joseph, de Napoleon III, de sultan şi de regele Victor-Emanuel II, al Sardiniei. Carol Popp de Szathmari rămâne în istoria europeană ca un mare explorator al unei lumi aflate în rapidă schimbare. Cum a fost primită, înțeleasă și slujită în România arta fotografiei? Care au fost artiștii fotografi ce au lăsat în urma lor o operă importantă, în fapt o frântură din sufletul lor? Ce face și nu face un artist fotograf? Cât de important este rolul tehnologiei în arta fotografică? La ce nivel se situează România din punctul de vedere al Artei Fotografice? Despre toate acestea veți afla urmărind materialul realizat în colaborare cu Asociația Artiștilor Fotografi din România.
Înregistrare video: Gabi Boholț
Coordonator multimedia: Daniel-Paul Ciobanu