20 ianuarie 2022 — Evenimente

Cum a fost de Zilele Culturii Naționale la MNLR? | ediția 2022

Anul acesta am pus accent pe conceptul de „dialog”, fie el între cititori și public, fie dialogul interdisciplinar sau intercultural.

Au fost prezenți, în fața publicului vizitator al muzeului și a participanților la evenimente, 46 de invitați, printre care scriitori, actori, artiști, muzicieni, compozitori, medici, reprezentanți ai Ambasadei Indiei, ai Radio România Cultural, precum și caricaturiști și animatori culturali.

Au avut loc 15 tururi ghidate, organizate de muzeografii MNLR, precum și de actori cunoscuți publicului larg, printre care îi menționăm pe Horațiu Mălăele, George Mihăiță, Rodica Mandache, Emilia Popescu, Marius Vizante. Aceste tururi ghidate au avut loc la sediile MNLR – expoziția de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8, Casa memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Casa memorială „George și Agatha Bacovia”,  Casa memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”, Casa memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”, Casa memorială „Anton Pann”.

Au fost inaugurate două expoziții și au fost organizate următoarele evenimente: gală (1), lansare (1), dezbatere (5), improvizație (2), spectacol de teatru (1), lecturi (16), concerte (2).

***

Expoziția Remember Eminescu în București Mall Vitan

15 – 31 ianuarie 2022

Povestea vieții și activității complexe a poetului Mihai Eminescu a fost prezentată de MNLR, anul acesta, în București Mall Vitan, primul centru comercial apărut în România. Prezentările sunt clare, succinte și aduc în prim-plan aspecte mai puțin cunoscute: primul portret documentar care s-a păstrat despre Eminescu, realizat de tatăl acestuia, în solicitarea privind eliberarea unui pașaport de liberă trecere pentru a merge la studii, mărturii ale colegului de bancă și, mai târziu, coleg în perioada studiilor universitare, Theodor Ștefanelli, cartea de vizită a lui Mihai Eminescu, de la ziarul Timpul ș.a.

___

Gala Tinerilor Scriitori 2022 a fost transmisă live la Radio România Cultural de la Muzeul Național al Literaturii Române.

Sâmbătă, 15 ianuarie 2021, de la ora 16.00, în cadrul unui eveniment hibrid, fizic și on-line, transmis în direct de Radio România Cultural, a avut loc Gala Tinerilor Scriitori, eveniment care a celebrat cea de-a XII-a ediție a Zilei Culturii Naționale. Au fost prezenți fizic doar nominalizații și echipa proiectului. Premiul Tânărul scriitor al anului 2021 a fost câștigat de Paula Erizanu pentru volumul Ard pădurile, apărut la Editura Cartier. Premiul Tânărul poet al anului 2021 a fost câștigat de Florentin Popa pentru volumul Dezintegrare, apărut la Editura OMG. Premiul Tânărul prozator al anului 2021 a fost câștigat de Teodor L. Nedeianu pentru volumul Geaca lui Kafka, apărut la Editura Polirom.

___

Lansare de carte Costel Pătrășcan – „Semne bune anul are… ROMANIA EDUCA-TĂ”

Timp de aproape o oră, Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române a fost plină de râsetele publicului participant la ceea ce am putea numi o altfel de lansare. Caricatura a fost întotdeauna una dintre artele care au scos în evidență momente ale vieții de zi cu zi, dar și aspecte ale scenei socio-politice, desprinse parcă din lumea personajelor lui Caragiale. Umorul incredibil al lui Costel Pătrășcan a purtat spectatorii din mediul casnic, cu problemele cotidiene pe care le recunoaștem în jurul nostru, până la probleme mari ale realității impuse de globalizare.

___

Molière în cultura română

Diana Mihailopol a propus un concept inedit pentru această dezbatere, în care invitaților li s-a făcut o prezentare a la Molière, identificând principalele trăsături ale fiecăruia. Cum arăta teatrul în vremea lui Molière sau cât de departe trebuie să călătorim în istorie, înainte de acesta, pentru a aprecia inovațiile pe care le-a adus? Ce înseamnă scenografia și ce instrumente se auzeau pe scenă în vremea lui Molière? Despre toate acestea, au vorbit pe rând invitații dezbaterii dedicate lui Molière – Manuela Ciucur, Mihai Gruia Sandu, Iuliana Vâlsan, Rodica Mandache

Evenimentul a marcat 400 de ani de la nașterea dramaturgului francez.

___

Cititorii întreabă, scriitorii răspund

Considerată prima ediție a proiectului, această inițiativă a MNLR a fost apreciată din perspectiva a cel puțin două aspecte: apropierea publicului cititor de scriitori prin intermediul întrebărilor și faptul că, de cele mai multe ori, publicul este rezervat atunci când vine vorba despre curajul de a formula, în fața scriitorilor, întrebările.

Invitații Ioana Drăgan (Zoom), Vlad Drăgoi, Ioana Nicolaie, Alina Pavelescu, Ligia Pârvulescu, Doina Ruști (Zoom), Florin Spătaru au răspuns celor peste 30 de întrebări adunate în decembrie 2021 și parte din ianuarie 2022. Întâlnirea a fost moderată de Loreta Popa, PR în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române.

Care au fost întrebările, puteți afla urmărind materialul de mai jos:

___

În cadrul ediției din acest an, ne-am propus și am reușit să vorbim despre improvizație în muzică și în teatru, avându-i ca invitați pe Adrian Naidin (violoncelist) și pe Radu Gheorghe (actor).
Ce înseamnă improvizația pentru fiecare dintre ei, aflați din următoarele materiale video:

Timp de două ore, Radu Gheorghe a povestit publicului cum a abordat această artă a improvizației, atât de importantă în teatru, pornind de la detaliile biografice până la demonstrarea unor momente pe scenă, în care improvizația a avut un rol hotărâtor.

___

Spectacol de teatru DesFacerea lumii sau Spectacol în aer liber

Dramatizarea și adaptarea după scrieri de Nina Cassian, Nichita Stănescu, Marin Sorescu este semnată de Roxana Guttman. Distribuție și regia: Roxana Guttman, Naomi Guttman, Dan Codreanu.
Spectacolul este unul inedit în peisajul cultural bucureștean, întrucât este jucat într-un spațiu diferit de cel convențional, folosind sălile muzeului.
„A fost un spectacol  de poezie interioară, de muzică a gândurilor, de dans al atitudinilor.”, aprecia unul dintre spectatori.
___

„Mihai Eminescu și limba sanscrită”, eveniment dedicat primului traducător român din sanscrită, Eminescu, pe baza studiilor întreprinse de eminescologul Amita Bhose.

În prezența Excelenței Sale, domnul Rahul Shrivastava, ambasadorul Indiei în România, a Andreei Scrioșteanu, vicepreședintă a Consiliului Tineretului din România și a profesorilor și a elevilor de liceu, Carmen Mușat-Coman, fondatoare și directoare a Editurii Cununi de stele, a refăcut, cumva, sala de clasă a Amitei Bhose, a cărei studentă și colaboratoare a fost. Au fost prezentate cu multă emoție și admirație sinceră, activitățile Amitei.

___

Întâlnirile interdisciplinare, organizate de MNLR, au fost inaugurate în luna ianuarie a anului 2022, în cadrul Zilelor Culturii Naționale, cu o dezbatere despre corp în teatru, muzică, desen și medicină, la care au participat și au susținut prelegeri, fiecare din perspectiva meseriei sale, actrița Rodica Mandache, medicul specialist chirurg prof. dr. Irinel Popescu, clarinetistul, compozitorul și dirijorul Aurelian Octav Popa, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, artistul Mircia Dumitrescu.

Urmăriți în materialul de mai jos, sensurile pe care cuvântul „corp” le poate lua din perspectiva unui actor și profesor de actorie, a unui medic chirurg, a unui desenator sau a unui compozitor.

___

Se discută în ultima vreme despre acele repere morale și culturale de care are nevoie un tânăr, dar și o întreagă societate. În ce cheie îi citim astăzi pe Anton Pann și pe Neagoe Basarab. De la distanță, dar foarte aproape, ne-a însoțit criticul literar Paul Cernat, care a intrat în dialog cu Alexandru Turcu.

___

Vreme trece, vreme vine…

Denumirea evenimentului pornește de la versul eminescian atât de actual și al cărui mesa jar trebui să îl avem în fața ochilor în fiecare moment. Actrița Corina Dănilă a realizat o selecție din operele autorilor români, oprindu-se la versurile eminesciene, și fiind însoțită de Alina Horez, care a interpretat diferite compoziții muzicale românești, la vioară.

Credit foto: Dan Vatamaniuc

Galerie Foto