14 ianuarie 2021 — Evenimente

Expoziția „Vreme trece, vreme vine”

Biblioteca Academiei Române, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, Arhivele Naționale ale României și Romfilatelia, vernisează vineri, 15 ianuarie 2021, în Sala „Theodor Pallady”, de la ora 11.00, expoziţia documentară Vreme trece, vreme vine. Vor lua cuvântul acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române şi director general al Bibliotecii Academiei, prof. univ. Ioan Cristescu, director al Muzeului Naţional al Literaturii Române. Academicianul Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Literatură şi Filologie a Academiei Române, va transmite un mesaj înregistrat.

Va fi expusă integrala „Manuscrisele Mihai Eminescu”, ediţie facsimilată în 38 de volume, alături de care se vor afla manuscrisul 2262 conţinând „Legenda Luceafărului”, ediţii ilustrate din opera eminesciană, materiale şi documente de arhivă, corespondenţă, acte oficiale aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române şi în colecţiile Arhivelor Naţionale ale României. Pe simeză Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei panotează peste 30 de desene în cărbune realizate de graficianul polonez Leonard Salmen, pasionat ilustrator al operei poetice eminesciene.

Curatoriată de Gabriela Dumitrescu, şef Serviciu Manuscrise Carte Rară, expoziţia documentară aduce în prim plan actualitatea operei eminesciene în contextul cultural al secolului XXI. Expoziţia demonstrează că interesul crescut asupra analizei operei nu s-a regăsit doar în exegezele criticii literare, ci şi în conceptele plastice ale proiectelor de grafică de la începutul secolului trecut, care au ilustrat vizual diferitele ediţii din creaţia poetului. Vizitatorii expoziţiei vor avea ocazia să recitească fragmente binecunoscute din opera eminesciană observând redarea lor artistică în desene şi ilustraţii.

Vernisajul expoziţiei va fi urmat de lansarea de către Romfilatelia a emisiunii poştale „150 de ani de la prima serbare a românilor de pretutindeni”, desfăşurată la Mănăstirea Putna, în anul 1871. Emisiunea poştală se doreşte a fi un omagiu adus implicării în mişcarea unionistă a poetului Mihai Eminescu.

Galerie Foto