28 noiembrie 2021 — Evenimente

„Poezie și creație” | Alexandru Turcu și Loreta Popa

Invitat astăzi la „Poezie și creație” este Alexandru Turcu, secretar literar la Teatrul de Comedie. Înainte de a urma Facultatea de Jurnalism, a făcut parte din clasa de Teatru de la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, iar această iubire pentru scenă l-a motivat să studieze cu seriozitate, luându-și diploma de master în Teatrologie în cadrul UNATC. A lucrat cinci ani la Radio3net – Florian Pittiș, unde a făcut o echipă bună cu Ovidiu Mihăilescu, iar după aceea a intrat în familia Teatrului de Comedie.

„Poeziile adevărate sunt legate de momente, de trăiri și de a reuși să le exprimi. De multe ori omul are trăirile acestea, dar nu este dăruit cu această capacitate de exprimare. Oamenii simpli au simțit nevoia de poezie și au scris versuri, chiar dacă noi, astăzi, de la înălțimea criticii literare de astăzi considerăm că nu mai sunt poezii, că-s niște versificări slabe, cred că dacă ne întoarcem către sursele poeziei ne dăm seama că poezia este o stare, de fapt. O stare care ține și de ce zice Freud, de subconștient, de inconștient, de refulări, de defulări, de tot ce ține de aparatul nostru psihic (…) Așa cum au ajuns până la noi acele notații din Evul Mediu, cum au rămas și partiturile, poezia scrisă este un cod, este o codificare a sentimentelor și trăirilor unor oameni. Stăm și ne gândim la un moment dat ce are valoare mai mare, care poezie este mai valoroasă decât cealaltă? Aici intervine critica literară, intervine istoria literară, intervin atâtea lucruri care parcă țin să nu mai aibă legătură cu sufletul omului respectiv. Într-o emisiune a lui Grigore Leșe am auzit spunându-se că întrebarea cea mai importantă în momentul în care culegi un cântec este din ce suflet a izvorât”, mărturisește Alexandru Turcu.

Filmare și montaj: Alex Ursu
Credit foto: Dan Vatamaniuc
Proiect realizat și coordonat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici:

Galerie Foto