25 March 2018 — Evenimente

Lansare de carte aparte – Cronică Salvamont

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită vineri, 30 martie a.c., ora 17.00, la sediul din Calea Griviței, nr. 64-66, la o lansare de carte aparte – Cronică Salvamont -, apărută în Colecția Verde a Editurii România Pitorească, sub semnătura salvamontistul Mihail Sârbu. Volumul va fi prezentat de: Mihai Vasile, din partea Editurii România Pitorească, Eugenia Oprescu, din partea MNLR, și autorul, Mihail Sârbu.

Cronică Salvamont este o adevărată istorie a Salvamontului Românesc, ce reușește să surprindă, într-un arc de timp de peste o sută de ani de activitate de salvare montană, frumusețea acestei activități nobile, pe care doar cei dedicați o pot face, voluntar, altruist, iubind omul şi natura şi niciodată din obligație. Cartea poartă semnătura binecunoscutului „om de munte”, salvamontistul Mihail Sârbu. „Doresc ca această carte să fie o poveste frumoasă despre salvarea în munți, așa cum am trăit-o, cu oameni formidabili, și o înșiruire oarecum cronologică de întâmplări care au făcut să se înființeze Salvamontul în România; dar, desigur, și ceva despre ceea ce a fost dinaintea acestui eveniment. Au existat multe situații cu oameni nefericiți, care au pățit-o prin munți, timp în care au fost semeni care, cu mijloace extrem de rudimentare, improvizații bizare chiar, i-au scos din impas pe acești «naufragiați». De fapt, orice gest de ajutorare a unui om aflat în impas este calificat ca fiind de bun simț, uman, obligatoriu chiar, practicat destul de zgârcit, limitat, uneori făcut cu insuficientă pricepere, dar asta contează enorm. Admirabili sunt aceia care răspund spontan și voluntar la nevoile altora. Cu atât mai mult, cel care își grăbește pasul, se orientează, se cocoață pe bolovani gigantici, orbecăie prin încețuri înșelătoare sau bezne aproape totale, simte în draci frigul sau usturimea în ochi a sudorii abundente, în fine, caută și salvează cu devotament o victimă a circumstanțelor enumerate, cărora nu le-a putut face față și a capotat. Acest salvator montan este o salutară și de prețuit prezență în munți, meritând câteva cuvinte de recunoștință pentru faptul că există acolo,” mărturisea autorul.

Cartea are 432 de pagini și este o adevărată enciclopedie a domeniului, dar și pagini de scriitură sensibilă, plină adesea de dramatism , ca și o interesantă ilustrație, cu multe imagini de epocă. Nu poate lipsi din lectura și biblioteca nici unui iubitor de munte, indiferent că este vorba de drumeț, alpinist, salvamontist sau trecător pur și simplu prin spațiul montan.