3 November 2023 — Evenimente

Ne-a părăsit poeta Angela Marinescu

În această dimineață ne-a părăsit poeta și eseista Angela Marinescu (pseudonim al Basarabei-Angela Marcovici). S-a născut la Arad, la 8 iulie 1941. A absolvit Liceul „Moise Nicoară” din orașul natal. Începe cursurile Institutului de Medicină și Farmacie din Timișoara, pe care le întrerupe după patru ani. Se înscrie la Facultatea de Filosofie din București, secția Psihologie, absolvită în 1972. A debutat cu poeme în revista clujeană Tribuna (1965), cel dintâi volum fiind Sânge albastru (1969), urmat de Ceară (1971), Poezii (1974), Poeme albe (1978), Structura nopții (1979), Blindajul final (1981) – titlu premonitoriu, având în vedere că din același an nu i se va mai îngădui să publice, interdicție care a durat până în 1989, când îi apare antologia de versuri Var. În postdecembrism va deveni o prezență importantă în viața literară autohtonă, dezvoltându-și în chip firesc opera poetică prin numeroase volume, care cunosc registre diferite, marcate de viziuni și teme neconvenționale. Dintre acestea, amintim: Parcul (1991), Cocoșul s-a ascuns în tăietură (1996), O interpretare posibilă la Evanghelia lui Toma (1997), Fugi postmoderne (2000), Îmi mănânc versurile (2003), Poeme de sus în jos (2003), Întâmplări derizorii de sfârșit (2006), Probleme personale (2009), Păsările pe cer țipă (2021).

De asemenea, a abordat eseistica (Satul prin care mă plimbam rasă în cap, 1997) și diaristica (Jurnal scris în a treia parte a zilei, 2003).

A obținut numeroase distincții literare, în 2006 fiind laureata Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia.

Creația Angelei Marinescu a exercitat și exercită o largă influență în estetica poeziei contemporane.
A folosit și semnătura Angela Marcovici.

A fost căsătorită cu scriitorul Gavril Matei (1943-2008), având împreună un fiu, eseistul Alexandru Matei.
Dumnezeu s-o odihnească în pace!

***

Din nou, pașii noștri subțiri pe pământ
Se cască, ca un triumf al morții, fântâni.
Aud, ca o rană, zborul uscat
Al păsării ce-și simte aripa.

Angela Marinescu, Din nou, pașii noștri subțiri…, în volumul Sânge albastru

Credit foto: Dan Vatamaniuc