În episodul de astăzi al rubricii De bine, de rău. Istorii literare, Cosmin Ciotloș vorbește despre opera și personalitatea a doi poeți esențiali ai literaturii române, Ion Barbu și Nichita Stănescu, născuți într-o aceeași lună martie, primul în 1895, celălalt în 1933.
„Ce-l apropie pe Nichita Stănescu de Ion Barbu? S-a vorbit mult despre „polul plus” spre care poezia cu irizări abstracte ale amândurora tinde. Și totuși, Nichita Stănescu nu e doar autorul Necuvintelor sau al celor 11 elegii, după cum Barbu nu e doar autorul Jocului secund. Și unul, și celălalt, s-au lăsat atrași de legănările balcanice ale cântecului de lume, nu o dată lubric și mai întotdeauna ludic. Sensibilitatea lor meridională a rezonat cu aceea a (probabil) celui mai marcat sudic poet din întreaga literatură română, Anton Pann. Epicureismul stradelelor de mahala se insinuează și la unul, și la celălalt, mai ales în așa-numitele „ocazionale”: tinereștile „argotice” de „drumul mare” ale lui Nichita Stănescu decurg din bijuteriile barbiene în care ermeticul poet își zăvorăște pasiunea pentru câini și își pune în ritm numeroasele aventuri galante” – Cosmin Ciotloș
Materialul poate fi vizionat aici:
