21 February 2022 — Lansări de carte

Lansare de carte | „Momente istorice” și „Îngerii din Lună” de Camelia Pantazi Tudor

Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește vineri, 25 februarie 2022, ora 15.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, lansarea volumului „Momente istorice”, apărut sub semnătura Cameliei Pantazi Tudor, la Editura UZPR, dar și a volumului „Îngerii din Lună” (Editura Astralis) al aceleiași autoare.

Participă: Evelyne Maria Croitoru, Geo Călugăru, Ana Dobre, Lucian Gruia, Constantin Lupeanu, Cleopatra Luca, Marian Nencescu, Luminița Zaharia. Lectură – Magda Băcescu și Ștefan Apostol.

„Cu sensibilitate, gingăşie, vibraţie, poeta îşi deschide sufletul spre o percepţie a Universului, percepţie pe care o aşază într-o armonie poetică încărcată de mirosul ploii ademenind curcubeul, spărgând pereţii deşertăciunii atunci când orhideele îi înfloresc în suflet. Metaforele realizează transferul semantic prin care limbajul este scos din regimul său abstract şi adus să-i articuleze liric manifestările. Astfel, Camelia Pantazi Tudor transpune în poeme coduri secrete ale trăirilor, construind interiorul subtil de reculegere, de respiro, al sensurilor”, scrie Evelyne Croitoru. Pictorul Gabriel Stan ilustrează volumul cu șapte lucrări grafice, precum și coperta, cu lucrarea „Selenară” – tehnică mixtă. Copertă este realizată de Raluca Tudor.

Camelia Pantazi Tudor a absolvit Facultatea de Finanţe – Contabilitate (A.S.E. București) şi Facultatea de Istorie (Universitatea din Bucureşti). A debutat literar în anul 2008, în revista „Magazin istoric”, iar editorial, în anul 2010, cu volumul „Atingerea unui ideal – literaţii din perioada dinastiei chineze Tang”. În anii următori a publicat volumele (romane, proză scurtă, comentarii literare, eseuri): New Beijing (2012); Momente istorice (2013); Culori secrete (2014); Misterul eșarfei roșii (2015); Taine în vis (2016); Lecturi prin timp (2017), Culori secrete, ed. II (2018); Misterul eșarfei roșii, ed. II (2019); Renașterea unui imperiu: cultură și guvernare în perioada dinastiei chineze Song (2019); Taine în vis, ed. II (2020); Momente istorice, ed. II (2021); Antologia de texte literare Lacrimi de înger (2014) și volumul colectiv de proză scurtă Amprente pe cerul înstelat (2018) – coordonator. Texte de proză scurtă inedită, comentarii literare, eseuri cu tematică istorică și diverse articole au fost publicate în antologii și numeroase reviste. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, redactor-realizator (din 2014) al emisiunii Portret de autor „Mihail Grămescu”, la Radio Shalom România. A înființat Editura Astralis în anul 2016.

Accesul este liber și se face prin respectarea restricțiilor în vigoare.