5 March 2021 — Evenimente

mini-Cafeneaua critică on-line

mini-Cafeneaua critică on-line:

Călin Vlasie – luni, 8 martie 2021
Maria Manolescu și Romelo Pervolovici – joi, 11 martie 2021
pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de facebook a muzeului

Invitatul episodului #11 al mini-Cafenelei critice on-line, luni 8 martie 2021, este poetul și eseistul Călin Vlasie, fondator al Cenaclului de Luni (1977-1983) și unul dintre cei mai cunoscuți editori ai României postcomuniste.

Invitații episodului #12, joi 11 martie 2021, sunt pictorița Maria Manolescu și sculptorul Romelo Pervolovici, un cuplu și în familie, și ca grup multimedia și de „artă conceptuală” 2META.

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

_____________________

Desfășurată din primăvara lui 2018 la Muzeul Național al Literaturii Române – MNLR, Cafeneaua critică, longevivul proiect de dezbateri culturale inițiat în 1994 de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, și-a suspendat edițiile săptămînale în martie 2020 din cauza pandemiei generate de coronavirusul SARS-COV-2. Încă în plină criză sanitară mondială, deci în imposibilitate de a-și relua întîlnirile cu invitați speciali și cu public, Cafeneaua critică a revenit totuși pe 1 februarie 2021 sub forma unor mini-Cafenele critice on-line pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de facebook a Muzeului. În locul obișnuitelor dezbateri ample pe subiecte de actualitate culturală, mini-Cafenelele critice oferă dialoguri cu personalități literare, artistice, intelectuale despre chiar viața din timpul pandemiei.