„Poezie și creație” #172 | Michelle Pacheco și Loreta Popa

Greu de conceput viaţa fără poezie, greu de imaginat viața fără respirație. Se spune că poezia este respirația îngerilor, o taină oferită cu parcimonie ființei umane de către divinitate. Putem spune de asemenea, fără să greșim, că a respira este o formă de poezie. Atunci când respirația noastră este corectă, schimbarea este vizibilă de pe lună, iar coloana noastră e mai dreaptă ca oricând. Atunci când uităm să respirăm, celulele noastre reacționează imediat și transformarea devine evidentă. E simplu. Când nu respiri, mori. Când poezia face parte din viața ta, speranța este și ea prezentă. Respirația și poezia au o legătură profundă și subtilă. În primul rând, respirația este un act fundamental al vieții, esențial pentru susținerea vitalității și existenței noastre. La fel cum poezia este o formă de exprimare artistică care adesea capturează esența vieții și emoțiile umane. În poezie, ritmul și fluxul versurilor pot fi comparate cu ritmul respirației. Uneori, poeții folosesc pașii respirației pentru a crea structura, tonalitatea și cadența versurilor lor. Respirația poate servi ca un metronom subtil pentru recitarea sau interpretarea unei poezii, adăugând profunzime și emoție în exprimare. Acesta a fost motivul pentru care am invitat-o la „Poezie și creație” pe Michelle Pacheco.

A lucrat 20 de ani ca manager de proiect pentru multe instituții financiare din Statele Unite ajungând vicepreședinte în achiziții globale pentru banca Credit Suisse New York. Munca susținută în proiecte de grup și individuale, pregătirile făcute alături de parteneri de lucru interni și externi, cursurile de dezvoltare personală, nu au făcut altceva decât să-i deschidă calea spre proiecte din ce în ce mai diferite. A renunțat la America și a venit acasă, unde a înființat Asociația Româno-Americană de Terapie prin Respirație. De mai mult de zece ani lucrează cu oameni din toate nivelurile sociale și culturale din România pentru o dezvoltare armonioasă a corpului, minții și spiritului.

„Instinctiv, înainte să începi să-ți aduni gândurile, să spui ceva, coagulezi informația, după aceea inspiri, expiri și începi să povestești. Respirația este cea mai importantă. Dacă nu respirăm, nu suntem. Sistemul respirator este singurul sistem din organismul nostru pe care îl putem controla. Nu ne putem controla conștient inima. Nu-i spunem Stop! Nu-i spunem ce să facă. Nu spunem rinichilor ce să facă. Folosind respirația într-un anumit moment ne deschidem spre creativitate, apropo de poezie, artă. Unii artiști știu, alții fac acest lucru instinctiv, se relaxează, inspiră, expiră, intră într-o anumită stare, meditează sau reflectează, se conectează la ceva frumos. Se întâmplă ceva în tot acest timp. Atât respirația, cât și poezia pot inspira reflecție și contemplare asupra lumii din jur și a propriei ființe interioare. Prin respirație conștientă, lectură sau scriere, putem să ne conectăm cu stările noastre interioare, să explorăm complexitatea emoțiilor noastre și să ne exprimăm creativitatea și sensibilitatea. Astfel, respirația și poezia pot fi percepute ca două elemente fundamentale care ne conectează cu profunzimile ființei noastre și cu lumea din jur, într-un dans subtil și muzical al exprimării umane”, spune Michelle Pacheco.

Filmare și montaj: Dan Marinescu

Credit foto: Dan Marinescu

Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți: „Poezie și creație” aici: