„Poezie și creație” | Andrei Păunescu și Loreta Popa

Invitat la „Poezie și creație” astăzi este Andrei Păunescu, scriitor, muzician, caricaturist, om de radio și televiziune, conferențiar universitar la Facultatea de Științe Socio-Umane (Jurnalism) – Universitatea Spiru Haret din București. Scrie cărţi, proză, poezie, dar şi articole, cântă acolo unde este invitat ori este solicitat să se exprime astfel. În ciuda acestor activităţi, găseşte vreme şi pentru familie, şi pentru interviuri. „Nu poţi să bagi un munte într-o eprubetă”, afirma Andrei Păunescu despre cel care i-a fost tată, poetul Adrian Păunescu. „A fost o experienţă pe care n-o pot cuprinde într-o frază”, spune Andrei Păunescu. „O dată ce intrai într-un proiect cu el te obliga să mergi mai departe, uneori până la epuizare, de aceea pot spune astăzi că eu nu mai consider ca fiind grea niciun fel de muncă, pentru că el a fost cel mai aspru şi cel mai bun şef cu putinţă”.

„Cumva pandemia mi-a făcut rău făcându-mi un bine. Am avut mai mult timp de scris, de muzică, de arhiva video pe care am pus-o pe canalul de youtube. Mi-am dat doctoratul având o mare oroare de tot ceea ce înseamnă birocrația de dosar, birocrația universitară, dar după câțiva ani de muncă de asistent mi-a spus cineva dacă nu vreau să promovez, să fiu lector, conferențiar. M-am înscris imediat și am avut parte de un conducător de lucrare, teribilul istoric Gheorghe Buzatu, cu care am găsit această formă de mijloc între literatură și istorie, eu absolvind în 1991 Universitatea București, Facultatea de Litere. Foarte mulți scriitori au fost politicieni, foarte mulți ziariști au devenit politicieni, pentru că noi am avut o elită intelectuală foarte subțire în urmă cu două secole și atunci cei care știau carte și aveau ceva de spus le făceau pe toate, erau și ziariști, și scriitori, erau și politicieni, exponenți publici multifuncționali. Gândiți-vă că în urmă cu o sută de ani în Parlament se purtau următoarele discuții. Marele Nicolae Iorga îi spunea ofuscat marelui Brătianu care tot îi punea frâne avântului oratoric și încerca să-l tragă înapoi: «Ce să învăț eu de la un inginer? », iar inginerul Brătianu îi răspunea: «Măsura, domnule profesor. Măsura! ». S-au întâmplat lucruri spectaculoase în viața parlamentară și în urmă cu 30 sau 25 de ani. Degradarea adevărată și masivă a început după 1990 e adevărat, dar în ultimii ani este cruntă”, afirmă Andrei Păunescu.

„Am debutat ca scriitor cu «Supraviețuirea lui Adrian Păunescu – Calendarul unui vulcan Jurnal» , volumul 1 – jurnal, Editura Păunescu, București, 1997. Pagini de memorii pe care am început să le scriu la 17 ani, când eram participant, parte vie a vieții nevăzute a lui Adrian Păunescu. El în 1985 a fost dată afară de peste tot, interzis, Cenaclul Flacăra interzis, emisiunea de radio luată, scos din toată viața publică și eu am asistat în anii aceia până în 1991-1992, când a putut reintra în viața publică, la un vulcan care nu putea să erupă, căruia îi fusese luat dreptul la erupție. Am fost martor la discuții unice, pe care le-am și stenografiat, între tatăl meu și Constantin Noica, la Păltiniș, cu un an înainte să moară marele filosof. Dar și la nenumărate întâlniri cu mari scriitori, Eugen Simion, Dinu Săraru, oameni din toată zona culturală, întâlniri cu oameni care îl țineau minte pe Adrian Păunescu și îl considerau de-al lor. Nu foarte mulți, dar importanți. M-am născut bătrân. Am început cu ceea ce de obicei scriitorii termină, cu memoriile. Abia după 35 de ani am început să fiu și eu adolescent și să trăiesc o parte din libertatea mea”, mărturisește Andrei Păunescu.

Filmare și montaj: Alex Ursu

Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa

Urmăriți „Poezie și creație” aici: