Glisează meniul stânga/dreapta
1 May 2022 — Evenimente
Invitat astăzi la „Poezie și creație” este actorul și regizorul Iulian Gliță. Născut la 8 mai 1980, la Arad, a absolvit Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru, secția Actorie, promoția 2003, clasa profesor Cornel Răileanu și Cristina Pardanski. Printre aptitudinile sale se numără dansul, scrima, echitația, înotul, parașutismul, iar printre hobby-uri, călătoriile. Pe lângă rolurile realizate în teatru, Iulian Gliță a jucat și în filmele „Kira Kiralina” (2014), Dan Pița, „Minunata nefericire” (2009), „Coridorul lui Statxovic” (2008), „Pumpkinhead: Ashes to Ashes / Furia monstrului 3: Țărână și cenușă” (2006). Cu profesorul Florian Colceag lucrează de ani buni în zona abilităților, vocație, specializare, căci predă și în cadrul Kogaion Gifted Academy, prima Academie de Cunoaștere și Inteligență Integrată și Complexă din România. De asemenea, Iulian Gliță, ca regizor, face terapie prin artă la Penitenciarul Rahova.
„Lucrul cu deținuții este o experiență aparte. În lumea de dincolo de gratii puțini reușesc să pătrundă, dar să o mai și înțeleagă. În realitatea paralelă guvernată de reguli nescrise trăiesc totuși oameni, produs al unei societăți din care facem parte cu toții și la a cărei construcție contribuim în fiecare zi. Câți dintre noi au curajul să-i ajute, să-i îndrume, să-i călăuzească în așa fel încât rănile trecutului să se vindece? Prea puțini”, spune Iulian Gliță, care și-a asumat acest rol. De ani buni a creat un spațiu fără prejudecăți, oferind o a doua șansă unor oameni în care crede nimeni. Schimbarea nu vine imediat. Ai nevoie de răbdare, de timp. „Altfel vii și te deschizi față de un copil, de exemplu, cu atât mai mult față de un deținut. Nimic nu se face cu forța. Asta e frumos. Astea sunt lucrurile frumoase. Tot ce fac este voluntar. De ce este important? O să vedeți, în timp, cât de mult contează. Dacă nu dăruiești, nu vine nimic înapoi”, susține regizorul.
„În călătoria noastră către veșnicie, fiecare din noi trebuie să lase o amprentă pentru a putea fi identificat de urmași. Fiecare om se naște cu un rost în viață, cu o misiune, cu un har. Susținerea tinerilor actori care ies de pe băncile facultății ține de modul de construcție, pentru că societatea este creată tot de noi, nu e creată de nimeni, sunt tot oameni ca noi, ține de noi cum dăm mai departe ce am învățat, de aceea trebuie să lăsăm loc celor tineri. Dincolo de educație, de tehnicile teatrale, de tot, este important cum îi învățăm să gândească cu propria lor minte. Sunt fascinat de cum funcționează mintea și cum facem legătura între corp, minte și emoție. Să-i învățăm că interiorul contează mai mult decât ceea ce se întâmplă în exterior și atunci vor fi mult mai așezați, mult mai deschiși răbdării, mai blânzi cu ei înșiși. Dacă nu ești sincer în primul rând față de tine cum poți să evoluezi, să te dezvolți și să înflorești?”, mărturisește Iulian Gliță.
Filmare și montaj: Alex Ursu
Credit foto: Dan Vatamaniuc
Proiect coordonat și realizat de Loreta Popa
Urmăriți „Poezie și creație” aici: