Glisează meniul stânga/dreapta
24 April 2026 — Lansări de carte
Muzeul Național al Literaturii Române găzduieşte miercuri, 6 mai 2026, ora 15.00, lansarea volumului de poezie „Cu bilet doar dus” de Luminița Sâmbotin, apărut la Editura Neuma, în Colecția Icar.
Alături de autoare vor participa Evelyne Maria Croitoru, Horia Gârbea și Loreta Popa, care vor vorbi despre universul poetic al volumului și despre evoluția scriiturii Luminiței Sâmbotin.
Luminița Sâmbotin este expert în macroeconomie și, în același timp, autoare de proză și poezie, animată de o constantă pasiune pentru artă și frumos. Este absolventă a Facultății de Turism din cadrul ASE București și are o experiență profesională solidă în management de proiect și conducerea unor afaceri internaționale, activitate susținută de competențele sale lingvistice (franceză, engleză și spaniolă). În colaborare cu alți experți în macroeconomie, a publicat studii și lucrări coordonate de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și Trezoreria SUA.
În plan literar, a debutat în proză cu romanul „Teamă de limite” (Editura Meditații, 2005), urmat de „Călătorie și destin” (Editura Letras, 2017), ambele cu accente autobiografice. Scrie poezie încă din copilărie, iar debutul editorial în acest gen a avut loc în noiembrie 2024, cu volumul „Dialog cu iubirile mele” (Editura EPublishers). Noul volum, „Cu bilet doar dus”, continuă linia neoromantică a debutului poetic, evoluând spre un registru critico-melancolic, specific sensibilității contemporane.
Despre poezia sa, Horia Gârbea afirmă: „Luminița Sâmbotin scrie poezie spontan, fără nicio supunere la vreo regulă și fără să premediteze efecte speciale lexicale sau sintactice. Ea este asemenea unui pictor care iubește culoarea mai presus de contur. Fiind o călătoare de vocație, ea este în lumea poeziei într-o alergare pe meridiane și paralele mereu schimbate, fără a se fixa într-o modă sau stil. Poemele ei proaspete și diverse stârnesc simpatie și voioșie.”
Vă așteptăm cu drag!
Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.