Glisează meniul stânga/dreapta
14 April 2025 — Evenimente
Miercuri, 23 aprilie 2025, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu 8, precum și la sediile Caselor memoriale ale MNLR vor avea loc activități și evenimente dedicate lecturilor care ne-au format și ne-au inspirat.
Secția Patrimoniu va expune în mod special pentru această zi volumul Poem în aer liber, de Stephan Roll, cu dedicație si desene de Victor Brauner.
La ora 11.00, la Casa Memorială „Anton Pann” (strada Anton Pann 20), seniorii „Centrului de socializare al seniorilor – Niciodată singur” sunt invitați la o șezătoare cu povești, muzică și o surpriză „țesută” de toți cei prezenți, o poveste colectivă. Pentru rezervări, sunați la 0722 246 863.
La ora 11.00, Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” (Strada Gheorghe Marinescu 19, etaj 2, ap. 12, interfon 12) vă invită la un tur ghidat special „Ion Minulescu și Claudia Millian: Poezia iubirii”, din care veți afla ce rol a jucat poezia în povestea de dragoste a celor doi scriitori. Pentru rezervări, sunați la 0722657280.
La Casa memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu” (Strada Gheorghe Marinescu 19, ap. 11, interfon 11), la ora 12.00, va începe un tur ghidat special „Adevăr și ficțiune în romanele lui Liviu Rebreanu” din care veți afla povești mai puțin cunoscute despre operele marelui nostru romancier. Pentru rezervări, sunați la 0722657280.
La ora 12.30, la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” (strada Mărțișor nr. 26) va avea loc un spectacol de umbre inspirat de universul fantastic al Cărții cu jucării, de Tudor Arghezi. Participanții vor afla povești despre importanța cărților, apoi vor fi invitați la un atelier în cadrul căruia vor confecționa marionete pe care le vor transforma în personaje pentru propriile povești. Rezervări la: ateliere.literare@gmail.com.
Costul/ participant/ ateliere organizate la Casele memoriale ale MNLR este 7 lei.
Începând cu ora 17.00, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu 8, vom organiza READex. Cartea care m-a crescut, un eveniment care celebrează lectura ca activitate de formare personală și socială, aducând în prim-plan cărțile care i-au modelat într-un punct crucial pe câțiva oameni cunoscuți: scriitori, traducători, cititori. Timp de o oră, MNLR va deveni un spațiu în care literatura nu este doar patrimoniu, ci o sumă de experiențe vii, trăite și mai ales împărtășite – literatura ca o punte între trecut și viitor, prin cărți și oameni-model.
Moderatoare: Oana Boca Stănescu
După o idee: Headsome Communication
Evenimentul va fi urmat, la ora 19.00, de vernisajul expoziției „Foarfece, hârtie, piatră”, curator Cristina Simion. „Fiecare dintre cei unsprezece artiști invitați în expoziție are cercetări artistice legate de explorarea jocului, hazardului, ierarhiei, puterii și fragilității, precum și a rolurilor pe care acestea le joacă în alegerile artistice”, a transmis Cristina Simion. Expun: M. Anura, V. Babcinețchi, E Chiriac, G. Drinceanu, M. Dumitraș, L. Mocan, A. M. Negară, B. Nueleanu, S. Purcaru, A. Ranga și F. Zhu.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 23 aprilie – 30 iunie 2025, de marți până duminică, în intervalul 10.00 – 18.00. Intrarea este liberă la vernisaj!