Glisează meniul stânga/dreapta
1 November 2024 — Evenimente
Evenimente cu public
Luni, 4 noiembrie 2024, ora 17.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Dumitru Radu Popa – 75
Muzeul Național al Literaturii Române are bucuria de a vă invita la aniversarea scriitorului Dumitru Radu Popa.
Îi vom avea alături de noi pe acad. Mircea Martin, Nicolae Prelipceanu, Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu, Liviu Papadima și Călin-Andrei Mihăilescu (prin Zoom).
Evenimentul va fi moderat de prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul general al MNLR.
___________
Marți, 5 noiembrie 2024, ora 17.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Sălile „Al. Oprea” și „P. Creția”, Calea Griviței 64-66
Vernisaj | Expoziția Metamorfoze
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită marți, 5 noiembrie 2024, la ora 17.00, la vernisajul expoziției de pictură intitulată Metamorfoze. Prezentarea va fi realizată de Roxana Păsculescu, critic de artă.
Titlul expoziției face referire la conexiunea subtilă dintre pictură și poezie; relația semnificativă dintre cele două arte a fost căutată cu pasiune de cei 6 artiști expozanți: Beatrice Anghelache, Gabriela Aniței, Mariana Constantinescu, Bogdana Contraș, Dinu Mihai Fălcoianu și Bianca Ioniță.
La sugestia curatoarei Gabriela Aniței, cartea, antologie a Editurii Brumar, Actori poeți. Poeți actori a devenit sursa de inspirație a „metamorfozelor”. Raportarea artiștilor la un autor ori la un altul, la o poezie sau la o alta, s-a făcut în funcție de sensibilitatea creatorilor; așadar, imaginile picturale insuflate de poezii sunt bogate și diverse, oferind privitorului perspective surprinzătoare asupra creațiilor literare.
Sub auspiciile evenimentelor vizuale vor avea loc alte două manifestări care subliniază indubitabila legătură dintre poezie și pictură, dintre vers și imagine. În acest sens, vineri, 8 noiembrie, la ora 17.00, are loc lansarea cărții Rujeolă de dat pe buze a poetei Marieta Rădoi. Pe coperta întâi a cărții de poezie se regăsește o pictură realizată de Ioan Oratie. Cartea va fi prezentată de către criticul Sever Avram. Momentul lansării va fi încununat de un minirecital la violă susținută de Anastasia Vacaru.
Spre finalul expoziției, joi, 28 noiembrie, tot la ora 17.00, în spațiul expozițional, actrița Gabriela Tănase propune vizitatorilor un microrecital de poezie, reprezentativ pentru opera pictorilor expozanți.
Expoziția va fi deschisă până în 30 noiembrie 2024 și va putea fi vizitată de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00.
_____________
Miercuri, 6 noiembrie 2024, ora 17.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Sala „Alexandru Condeescu”, Calea Griviței 64-66
Vernisaj | „BAUHAUS ÎN LINII DE ARHITECTURĂ”
Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.) împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București şi alte instituţii culturale partenere, prezintă proiectul expozițional, educațional și creativ intitulat „BAUHAUS ÎN LINII DE ARHITECTURĂ” , eveniment realizat și dedicat Noului Bauhaus European, Zilei Internaționale a Tineretului, Zilei Internaționale a Urbanismului , Anualei de Arhitectură București 2024, ediția a XXII-a, Bucureștiul Sustenabil – Towards A New Economy For Europe’s Built Environment.
Proiectul expozițional, educațional și creativ intitulat „BAUHAUS ÎN LINII DE ARHITECTURĂ” va fi vernisat miercuri, 6 noiembrie 2024, ora 17.00, iar festivitatea de premiere va avea loc miercuri, 13 noiembrie 2024, ora 17.00, în Sala „Alexandru Condeescu” a Muzeul Național al Literaturii Române, din Calea Griviței 64-66, București.
În cadrul proiectului expozițional, educațional și creativ intitulat „BAUHAUS ÎN LINII DE ARHITECTURĂ”, alături de lucrările premiate în cadrul Concursului Internațional Bauhaus 2024 (Palatul Parlamentului – Centrul internațional de conferințe, Sala de expoziții de artă „Constantin Brâncuși”), din luna mai 2024, vor fi expuse cele mai reprezentative și creative lucrări realizate de către elevii Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu”, realizate sub îndrumarea prof. coord. Grațiela Stoian, și de elevii Colegiului Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice „I. N. Socolescu” din București, sub coordonarea prof.dr.arh. Luca Matei Stoian, prof.arh. Gabriel Ulariu, prof. Nicolae Stoian, prof. Felix Lupu si prof. Caia-Hoanăș I. Dumitru.
______________
Joi, 7 noiembrie 2024, orele 10.00 – 18.00
Expoziția de bază a MNLR, Str. Nicolae Crețulescu 8,
Sediul expozițional din Calea Griviței 64-66 & Casele memoriale ale MNLR
Vizitează muzeul în ritmul tău!
Intrare liberă în prima joi din lună!
La expoziția de bază a MNLR din strada Nicolae Crețulescu nr. 8 puteți alege unul dintre audioghidurile muzeului, adaptate vârstei vizitatorilor (audioghidul pentru copii, audioghidul pentru adolescenți, audioghidul pentru tineri & adulți), precum și audioghidul pentru turiștii străini în limba engleză, în limba franceză și în limba spaniolă. MNLR vă pune la dispoziție, în mod gratuit, Ghidul în Braille, precum și Ghidul video în limbaj mimico-gestual, prin intermediul cărora puteți practica scrierea în Braille sau limbajul semnelor. Pentru expoziția de bază a MNLR din strada Nicolae Crețulescu 8, programează-ți vizita la numărul 0732.191.029 (WhatsApp) sau la adresa programe@mnlr.ro (Loreta Popa) și nu uita să consulți informațiile cu privire la vizitarea muzeului.
Pentru vizita la una dintre Casele memoriale ale MNLR, vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa case.memoriale@mnlr.ro.
Intrarea este liberă atât în expoziția de bază din Str. Nicolae Crețulescu 8, cât și la sediul expozițional din Calea Griviței 64-66 și la toate casele memoriale din subordinea MNLR.
________________
7 – 8 noiembrie 2024
Ne sincronizăm? Ne sincronizăm. Dar cu cine, cu ce?
Colocviu național E. Lovinescu
Academia Română împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” și Facultatea de Litere a Universității din București organizează, în perioada 7-8 noiembrie 2024, Colocviul Național cu tema „Ne sincronizăm? Ne sincronizăm. Dar cu cine, cu ce?”.
Se împlinesc 100 de ani de când E. Lovinescu a publicat Istoria civilizației române moderne. Tipărită în trei volume la editura Alcalay între 1924 și 1926, a provocat un val de reacții publice, în bună măsură negative, atrăgând deopotrivă atenția criticilor literari, sociologilor, istoricilor, filosofilor culturii și ai civilizației românești. Reacțiile pe care le-a produs acest studiu invită la o relectură și reevaluare a întregului demers propus atunci de E. Lovinescu. În ce măsură continuă acest studiu să intrige? În ce măsură ne convinge? Pornind de la ultima ediție (critică) a Istoriei civilizației române moderne realizată de Nicolae Mecu și Oana Soare, coordonator Eugen Simion, fără să ignorăm întregul tablou al receptării acestei lucrări de la apariție până azi, ne propunem să răspundem împreună și fiecare la întrebarea din titlu, adică să reflectăm la valabilitatea soluției lovinesciene și mai ales la reperele și țintele actuale ale sincronizării.
Programul în curând pe: www.mnlr.ro
_______________
Joi, 7 noiembrie 2024, ora 18.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Vernisaj |Artistry, măiestria artizanilor români transpusă în bijuterii unicat
În perioada 6-24 noiembrie 2024, Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește cea de-a IX-a ediție a expozițiilor de artă organizate de Academia de Artă Handmade București.
„Intitulată sugestiv ARTISTRY, această ediție aduce în atenția publicului măiestria artizanilor români transpusă în bijuterii unicat, premiate la concursuri de profil sau realizate special pentru patrimoniul Academiei”, spune Mioara Iofciulescu, curatorul expoziției.
Folosind pietrele semiprețioase și mărgelele fine, membrii Academiei de Artă Handmade București reușesc să creeze forme inedite, texturi interesante și modele elegante, având ca sursă de inspirație temele și curentele literare evocate de scriitorii români în operele lor.
„Floare Albastră” a lui Mihai Eminescu sau „Eu nu distrug corola de minuni a lumii”, scrisă de Lucian Blaga, sunt exemple de poezii transpuse în coliere unicat, ce vor fi prezentate în premieră în cadrul expoziției Artistry. Din portofoliu nu lipsesc nici „Teiul lui Eminescu”, nonconformismul lui Tristan Tzara sau suprarealismul lui Gellu Naum, fiecare bijuterie având propria ei poveste. Iubirea și credința, speranța sau tristețea, armonia naturii sau frumusețea vieții sunt materializate prin culori și simboluri, dând naștere unor piese deosebite.
Anișoara Mușat (Galați), Victoria Semen (Ploiești), Magda Stan (Târgoviște), Adriana Câmpean (Sibiu), Feudalia Peter (Baia Mare), Emil Ion (Constanța) și Delia Lobonț (Satu Mare) se numără printre autorii celor aproximativ douăzeci de lucrări expuse cu această ocazie.
Vernisajul expoziției va avea loc joi, 7 noiembrie, atmosfera artistică și literară fiind întregită de interpretări instrumentale și recitaluri de poezie.
Academia de Artă Handmade București este organizație non-profit, înființată în anul 2021 cu scopul de a promova arta handmade creată în România, precum și tradițiile și obiceiurile românești. Președinte de onoare al instituției este academicianul Mircia Dumitrescu, grafician, sculptor și pictor, un mare iubitor al artei handmade și susținător al artizanilor români.
_______________
Vineri, 8 noiembrie 2024, ora 11.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Atelier de creativitate cu specific mexican & proiecție de film pentru copii
Copiii sunt așteptați vineri, 8 noiembrie 2024, de la ora 11.00, la sediul MNLR (strada Nicolae Crețulescu 8), la un atelier de creativitate cu specific mexican. Evenimentul este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române cu sprijinul Ambasadei Mexicului în România.
Atelierul face parte din proiectul inițiat de Ambasada Mexicului cu ocazia Dia de Muertos și care a fost inaugurat la 1 noiembrie 2024, la Muzeul Național al Țăranului Român. Atelierul va fi urmat de proiecția filmului pentru copii Elena y las sombras (regia César Cepeda, 2016, 7.38 min.).
Despre film:
Într-un vechi cartier mexican, Elena trăiește în lumea sa. Felix provoacă a miracol când apare în viața ei și îi arată cum să pătrundă în alte universuri. Împărtășirea acelor spații secrete cu el o va face pe fetiță să recunoască că lumea ei poate fi mai complexă și mai profundă decât credea.
____________
Sâmbătă, 9 noiembrie 2024, ora 11.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
SoNoRo Talks @MNLR
Publicul este invitat la „SoNoRo TALKS – EX LIBRIS”, unde scriitorul Vlad Zografi va dialoga cu Răzvan Popovici despre muzică și experiențe care vor ieși la iveală pe măsură ce conversația se dezvoltă. Evenimentul este organizat în colaborare cu Editura Humanitas.
____________
Duminică, 10 noiembrie 2024, ora 16.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Mihail Sadoveanu – 144 ani de la naștere
Muzeul Național al Literaturii Române, Revista Contemporanul, Asociația Tineri pentru Educație și Cultură și Centrul de excelență în istoria culturii și civilizației românești – Criterion organizează un eveniment dedicat omagierii scriitorului Mihail Sadoveanu, de la a cărui naștere s-ar fi împlinit 144 de ani.
Adolescenții și tinerii participanți în cadrul atelierelor organizate de cele două asociații vor interpreta fragmente din creația marelui prozator român, într-o demonstrație literar-artistică a frumuseții operei sadoveniene. Fragmentele interpretate fac parte din operele biografice și literare ale scriitorului, urmărind deopotrivă evocarea vieții acestuia și prezentarea creațiilor sale marcante.
Expoziții permanente
Atelier de artist | Margareta Sterian
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66
Vă invităm să vizitați spațiul expozițional Atelier de artist – Margareta Sterian, deschis la sediul MNLR din Calea Griviței 64-66. Amenajat la etajul al doilea al clădirii, spațiul intim – recreat prin obiecte de mobilier, obiecte personale și lucrări de pictură, grafică, ceramică, frescă și panouri textile – redă universul creator și existențial al artistei, exemplificând interesul său pentru multiplele forme de exprimare artistică. Toate obiectele expuse în acest spațiu au fost donate Muzeului Național al Literaturii Române de către pictorul și criticul de artă Mircea Barzuca, discipolul și moștenitorul testamentar, omul datorită căruia opera și personalitatea Margaretei Sterian vor fi cunoscute de generațiile viitoare.
Temporary exhibitions
Expoziția Scriitori români în atelierele fotografilor vremii
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
29 octombrie – 13 noiembrie 2024
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită să vizitați expoziția Scriitori români în atelierele fotografilor vremii, organizată la sediul MNLR din strada Nicolae Crețulescu 8.
Expoziția poate fi vizitată până în 13 noiembrie 2024, de marți până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Prețul de intrare este 17 lei (bilet întreg) și 8 lei (bilet redus).
„În arhiva Muzeului Național al Literaturii Române se păstrează un număr substanțial de imagini, ce surprind personalități culturale și contribuie la formarea unei istorii ilustrate a scriitorilor noștri. Tehnica fotografică din perioada în care au fost realizate portretele folosea timpi foarte lungi de expunere, care de cele mai multe ori influențau expresia feței, de aceea zâmbetele sunt absente fără excepție. Fotografii vremii își poziționau studiourile în zona centrală pentru a fi mai aproape de protipendada și elita orașului, erau interesați de noile tendințe de fotografiere și inovau prin elaborarea propriilor substanțe chimice. Unii își așezau lucrările în vitrină sau de-a lungul zidurilor, alții împrumutau de la artiștii plastici metoda expunerii în sală. Probabil că onorariul pretins era pe măsură, dar se pare că acest fapt nu a reprezentat un impediment pentru pleiada scriitorilor noștri de a trece pragul studiourilor fotografilor cu o bună reputație. La o privire de ansamblu asupra expoziției, vizitatorul va beneficia de o incursiune iconografică generoasă însoțită de obiecte tematice, dar la o privire exhaustivă va putea descoperi și repere legitime, ce devoalează contextul, motivațiile sau disponibilitatea scriitorilor de a se expune. În consecință, expoziția reunește atât fotografii care sunt cunoscute ca imagine reprezentativă a unora dintre scriitorii noștri, cât și altele cărora acum le-a venit rândul să fie puse în valoare.
În zilele noastre a fi fotografiat sau a fotografia este la îndemâna oricui. Din momentul în care Carol Pop de Szathmári realizează prima calotipie de la noi (1848), ce obținea față de daghereotipie și un negativ, după care se puteau multiplica imagini de câte ori era necesar și până la metoda fotografierii cu colodiul umed pe sticlă, trecuseră doar câțiva ani. Interesul declarat al primilor fotografi din Principatele Române a fost în directă legătură cu portretistica. Expoziția Scriitori români în studiourile fotografilor vremii nu surprinde doar importanța documentară a portretelor, cât și valoarea acestora în sine prin faptul că multe dintre ele pot concura din punct de vedere al calității hârtiei și al acurateței redării cu ceea ce vedem astăzi. ” (Mihaela Stanciu)